Mireasma cuvintelor, în mai, la Berchişeşti

 A intrat în tradiţie ca, o dată pe an, primăvara, cenaclul transfrontalier „Maşina cu poeţi” să se reunească la Berchişeşti şi ziua să fie considerată o sărbătoare a satului. Şi în acest an, într-o zi de 19 mai, cu soare, cu flori în grădini şi în centrul comunei, cu tei înmiresmaţi, s-au regăsit la Centrul pentru Cultură, Artă şi Tradiţie scriitorii membri ai cenaclului şi susţinătorii acestora, primiţi după datină, cu pâine şi sare, de vrednica primăriţă Violeta Zenovia ăran, având alături membri ai grupului tradiţional „Cerbul din Corlata”, membri ai Ansamblului folcloric „Plaiurile Berchişeştiului”, colegi. În deschiderea activităţii, primăriţa a urat tuturor „bun venit, în colţul meu de rai, care sper să devină şi al dumneavoastră!” şi a exprimat bucuria reîntâlnirii.

Moderatorul din partea scriitorilor din sudul Bucovinei, Constantin Horbovanu, a întărit ideea permanentizării acestor întâlniri ce se desfăşoară de 8 ani, anterior aici având loc şi alte manifestări culturale marcante, precum Naţiunea Poeţilor. Momentul de istorie a fost realizat de elevii Claudiu Niţă, Ionuţ Gemănaru, Gyulia Varvaroi, Ioana Olari, Lavinia Varvaroi, membri ai cercului literar condus de bibliotecar Lăcrămioara Lupăescu. Copiii au vorbit cu mândrie despre vechimea şi numele satului, devenirea sa în timp, despre vrednicia gospodarilor, care respectă tradiţiile şi limba strămoşească. Iubitori de lectură şi poezie, au prezentat şi încercările lor literare pe teme importante precum lectura, cartea, respectul, frumuseţea copilăriei şi au fost răsplătiţi cu diplome din partea primăriei şi a cenaclului „Maşina cu poeţi”. Două momente artistice foarte reuşite i-a avut ca protagonişti pe membrii Ansamblului „Plaiurile Berchişeştiului”, instructor Carolică Bordea, care au prezentat dansuri populare şi cântece interpretate de solistele Gyulia Varvaroi, Alexandra Mironesei, Beatrice Paicu. Tinerii artişti au încântat prin frumuseţea şi autenticitatea costumelor, prin interpretarea caracterizată de trăire intrinsecă şi bună cunoaştere a specificului folclorului din zonă şi din Bucovina, prin care au adus şi un omagiu satului natal. Instructorul Carolică Bordea a meritat pe deplin diploma de recunoştinţă cu care a fost onorat de conducerea primăriei. Constantin Horbovanu a reiterat concis istoria cenaclului, înfiinţat în 2016 de regretatul acad. Vasile Tărâţeanu şi universitara Gina Puică, o activitate care are succes şi a câştigat din ce în ce mai mulţi adepţi. Moderatorul i-a numit pe poeţii din Cernăuţi „eroii noştri”, având în vedere situaţia din ţara vecină şi dragostea lor pentru valorile şi cuvântul românesc. Un prim cuvânt l-a avut părintele diacon Gheorghe Antonesi, cu o frumoasă rostire omagiu pentru femeile creştine (ne aflam în Duminica Mironosiţelor), pentru mamele care dau viaţă şi au un rol hotărâtor în educarea copiilor. Prin două creaţii proprii, părintele a exprimat dorinţa de revenire la vatră a semenilor şi respectul pentru Cuvânt, care a fost începutul. Marin Gherman, profesor la Universitatea „Ştefan cel Mare”, a adus un omagiu poeţilor din Cernăuţi care nu mai sunt cu noi, dar nu sunt uitaţi deoarece „încă nu a existat vreun poet la Cernăuţi care să moară” şi a lecturat un reuşit poem dedicat lui Ilie T. Zegrea şi tuturor poeţilor. A debutat în cenaclu Ilinca Sobieţchi, cu versuri despre fiinţarea umană. Vasile Aioanei a evocat personalitatea poetului Ion Beldeanu, plecat de curând dintre noi, fost preşedinte al SSB, cu accent pe lupta acestuia pentru drepturile românilor din regiunea Cernăuţi, cu apel la volumele „Bucovina care ne doare” şi sublinierea că această atitudine trebuie continuată. În încheiere, vorbitorul a recitat o creaţie proprie dedicată lui Ion Beldeanu. Au preluat microfonul poeţii Gheorghe Ungureanu din Cernăuţi, cu un poem despre timp, Valerian Bedrule, din Pojorâta, cu reuşite poeme de dragoste, Limona Rusu din Suceava, unul din poemele sale fiind dedicat „poeţilor, sfinţi ce-şi caută tăcerile în ochii altora”, Dorel Lungu din Dorohoi, cu o creaţie cu caracter patriotic şi una dedicată înstrăinărilor din sate (pentru care a primit o replică de la epigramista Elena Mândru). Prof. Maria Creţu din Mălini a mulţumit în numele tuturor pentru darul oferit de primărie, un excelent album cu lucrările artistului plastic Vladimir Florea, fiu al locului, a apreciat prestaţia artistică a copiilor şi a lecturat două creaţii proprii. Poetul şi jurnalistul Vasile Carlaşciuc din Cernăuţi a vorbit despre un valoros pictor din Mălineşti, reg. Cernăuţi, Andrei Jitaru, simbolul artei sale fiind „nimbul lacrimei”, expresie a tragediei suferite de românii nord-bucovineni în timpuri de restrişte. Poemul pe care l-a dedicat pictorului poartă acest nume, iar un altul, „Îmi stă cuvântul dincolo de orizont”, este dedicat Turnului de pază de pe dealul eţina, care vestea, în alte vremuri, năvălirea cotropitorilor. Ioan Iţco i-a prezentat pe prozatorul Andrei Breabăn şi pe artistul plastic Leonid Popescu din Chişinău, acesta anunţând că pe 7 iunie, la Putna, va deschide o expoziţie cu lucrările sale de artă plastică şi se vor lansa cărţile „Deportări din valea Răutului”, lucrare proprie, despre suferinţele românilor sub teroarea comunistă, şi cele 10 volume din „Epopeea Ştefaniană”, de Andrei Breabăn. Despre lucrările sale, despre lupta pentru unitate naţională a înaintaşilor, a vorbit prozatorul. Au citit poezii proprii Mariana Bilic şi subsemnata.

Partea a II-a a lucrărilor, moderată de poetul Nicolae Şapcă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, a debutat cu poemul „Stergarul” de Costache Ioanid, în excelenta interpretare a talentatei Adela Şulea. Au prezentat creaţiile lor Tatiana Golciuc din Cernăuţi, Monica Buhac şi Lucian Ioniţă din Suceava, cu epigrame ne-a delectat Elena Mândru, din Iaşi, preşedinta Societăţii Scriitorilor fără Frontiere. Maria Apetroaiei, vicepreşedinte al SSFF, a susţinut o pledoarie pentru cultură, carte, cuvânt şi a lecturat poemul „Pentru tine, femeie”. Alina Elena Andruhovici din Câmpulung s-a declarat impresionată de primirea din partea gazdelor, de talentul copiilor, cărora le-a dedicat o creaţie proprie. Nicolae Şapcă ne-a dezvăluit povestea apariţiei volumului său de sonete „Pe creste de cuvinte”, lansat recent în regiunea Cernăuţi, în prezenţa editorului şi autorului prefeţei, criticul literar Ştefan Hostiuc, respectiv poetul Arcadie Suceveanu, şi a lecturat câteva din excelentele texte din volum, surprinzându-ne şi cu un catren despre creaţia ce „nu are frontiere”. Criticul literar Ştefan Hostiuc, redactorul valoroasei publicaţii „Mesager bucovinean”, ne-a informat despre peisajul literar din nordul Bucovinei, bucuros că jurnaliştii Nicolae Şapcă şi Vasile Bâcu, foşti studenţi ai săi la Universitatea din Cernăuţi, au revenit la poezie, că literatura câştigă teren prin interesul altor creatori, mai tineri, o speranţă pentru viitorul literelor româneşti din regiune. A anunţat o veste bună, tipărirea a cinci volume de literatură română, două fiind opera poetică a regretaţilor Vasile Tărâţeanu şi Ilie Tudor Zegrea. A apreciat activitatea ca „un adevărat festival”, sugerând ca cenaclul să-şi păstreze menirea de atelier de creaţie şi a citit două poeme cu mesaj profund, şi despre poeţii care, uneori, „se luptă cu morile de vânt”. Încheierea a fost impresionantă, marcată de flautul fermecat al prof. Puiu Creţu, care a interpretat „Balada” de Ciprian Porumbescu. Moderatorii au anunţat calendarul activităţilor următoare, promiţătoare, am aprecia.

Berchişeştiul, primarul şi echipa sa au fost din nou la înălţime! 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI