Ploi, lapoviţă, ninsori şi cod galben de viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o informare meteo privind intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei în zonele joase, predominant ninsori la munte, valabilă până vineri, la ora 10:00.

Potrivit ANM, aria precipitaţiilor va fi în extindere treptată, iar temporar în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte (ploi, lapoviţă şi ninsori) şi mai ales în noaptea de miercuri spre joi (24/25 ianuarie) pe alocuri depuneri de polei.

În zona montană vor predomina ninsorile (izolat, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Temporar, vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăşi 60 – 80 km/h, iar pe parcursul zilei de joi, local şi în Oltenia, Transilvania şi Moldova, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Meteorologii notează că intensificări ale vântului vor mai fi până la sfârşitul săptămânii, în cea mai mare parte a ţării.

ANM a emis şi o avertizare cod galben de viscol valabilă de până vineri, ora 10.

Meteorologii arată că la munte, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu rafale de 80 – 100 km/h, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI