Inginerul cu ciocanul

> L.D. CLEMENT

Demult, pe când şi eu prestam într-o fabrică, aflasem de la inginerii „mei” că, de la început, dincolo de teorie, se străduiseră să deprindă toate chestiile practice ţinând de procese şi instalaţii, ca să poată interveni (cel puţin doar înspre un ghidaj), dacă va fi cazul… (După ce m-am dus la facultate iar apoi la ziar, vecin în cartier, fostul maistru încă mă mai ademenea să revin… „la şaibă”, explicându-mi că forţa de muncă era fluctuantă şi avea nevoie de oameni formaţi în meserie; plus argumentul concret că muncitorul meseriaş câştigă mai bine ca un jurnalist oarecare…; că avea dreptate ştiam de pe vremea în care, ca muncitor nou, deja îl ajungeam în parale pe tata, ca ziarist vechi.) Mai pe urmă, de la un fost coleg de generaţie şi de iniţială meserie, ajuns vremelnic inginer într-o firmă cu bogată publicitate la TV, aflam nu doar că era unicul cu studii din secţia aia mare şi importantă care făcea marfa care ţinea firma, dar era (rămase…) şi unicul care le ştia cam pe toate, de la complicat proces cu intrări şi ieşiri cuantificate de computere, la PSI şi curăţenia la locul de muncă; deoarece pălmaşii mereu veneau şi plecau, adesea supăraţi că nu câştigă destul ori fiindcă, pur şi simplu, tre’ să muncească spre a câştiga. Uite-aşa, inginerul ajungea să dea şi cu mătura. Astfel încât nu mă miră (chiar fără a şti toate detaliile) să aflu dintr-o ştire că doi ingineri executau într-o fabrică din Suceava o lucrare de montaj, iar că unul a fost accidentat de un ciocan…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI