Solicitare de proprire pe veniturile primarului Bogdan Loghin

> Aceasta vizează recuperarea sumei de un milion de lei cuvenite fostului manager al Spitalului Rădăuţi, Traian Andronachi

 Un executor judecătoresc a înştiinţat, vineri, Primăria Rădăuţi să pună proprire pe veniturile primarului Bogdan Loghin, până la recuperarea unei sume de peste un milion de lei ce reprezintă drepturi băneşti cuvenite fostului manager al Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi, care a câştigat procesul prin care a contestat demiterea sa.

Astfel, în urma demersurilor efectuate de creditorul Traian Andronachi, prin avocat, în cadrul dosarului de executare, s-a emis o cerere către Primăria Municipiului Rădăuţi, prin care se solicită indisponibilizarea şi poprirea sumelor de bani prezente şi viitoare din veniturile ce se cuvin debitorului, respectiv Primarul Municipiului Rădăuţi.

Astfel, conform prevederilor art. 783 Cod procedură civilă, creditorul cere Primăriei Rădăuţi să procedeze în termen de 5 zile de la primirea adresei la indisponibilizarea şi poprirea sumelor de bani până la concurenţa debitului în sumă de 1.092.693,31 lei.

Această sumă reprezintă drepturi băneşti cuvenite conform contractului de management nr. 9187/2020 pentru perioada cuprinsă între data de 10 martie 2021 şi data reintegrării efective, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă de la data exigibilităţii acestor drepturi şi până la plata lor efectivă, precum şi cheltuieli de executare silită conform încheierii din data de 3.01.2024.

Cererea se bazează pe titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 421/09.06.2022 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosar instanţă nr. 1429/86/2021, încuviinţată prin Încheierea nr. 2809 din data de 28.12.2023 în dosar instanţă nr. 7139/285/2023 a Judecătoriei Rădăuţi, şi îndreptată material prin încheierea Judecătoriei din data de 10.01.2024.

Primăria Rădăuţi este rugată să respecte prevederile art. 783 şi 786 Cod procedură civilă. Sumele reţinute vor fi puse la dispoziţia executorului judecătoresc în contul de consemnare.

Traian Andronachi se aşteaptă la respectarea termenelor legale şi colaborarea corespunzătoare din partea Primăriei Rădăuţi în procesul de executare.

„Mă interesează să plătească persoana vinovată. Instanţa a hotărât, primarul trebuie să plătească, nu rădăuţenii” a declarat Traian Andronachi.

Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi, a contestat în instanţă decizia de înlocuire din funcţie, iar instanţa a dispus repunerea reclamantului în situaţia anterioară prin reintegrarea acestuia în funcţia de manager al Spitalului „Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI