Societăţile secrete

…S-au pregătit şi s-au angajat cu mult timp înainte, dacă nu cumva se poate zice că s-au pregătit zi de zi, dintotdeauna. Uite că azi, din nou, ei vor fi acolo unde şi-au plănuit şi au anunţat că vor fi (în speranţa că şi alţii ca ei vor veni, amintindu-şi de…, contaminându-se cu…) spre a vorbi împreună despre M. Eminescu şi compania, despre cultura română în întregul său şi cât mai multe dintre nuanţele sale, de la începuturi până astăzi şi până spre mâine-poimâine. Ei se ştiu bine unii pe alţii, până la un punct chiar sunt previzibili, deşi mereu caută câte ceva cu care să (se) surprindă. Sunt aliaţi întru ceea ce gândesc asemenea şi întru ceea ce dezbat din capete diferite de puncte de vedere, sunt la vedere şi sunt vocali. Doar să-i audă / să-i vadă şi alţii, să-şi deschidă urechile, să-şi ridice ochii. Cumva, totuşi, societăţile lor – fragmentate şi unitare totodată – nu-s de aşa de largă deschidere precum şi le-ar dori fiindcă, la o pildă, strada, evenimentele cotidiene şi periodice etc. vin cu atâtea alte tentaţii zgomotoase încât ceea ce se spune în zi mare acolo – despre M. Eminescu şi compania, despre cultura română – nu străbat prea departe. Totuşi, trebuie de recunoscut că Ziua Naţională a Culturii este una care chiar se ţine şi se susţine cu multe temeiuri, deşi ecourile sale nu mişcă mereu, aşa cum credem că s-ar cuveni, marele public. Nu-i exclus ca azi, întrebând la întâmplare pe oarecine, în stradă, ce zi o fi să afli doar că-i luni, că-i ianuarie, iarnă şi frig.