Puternic incendiu la o casă de locuit din Vultureşti

Un puternic incendiu s-a produs, luni după-amiază, la o casă de locuit din comuna Vultureşti.

Potrivit plutonierului Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, incendiul a izbucnit la o casă de locuit din satul Giurgeşti, comuna Vultureşti.

La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Fălticeni cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2.

La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la o casă de locuit, cu pericol de propagare la construcţiile din proximitate.

Incendiul a fost localizat de pompierii militari care, apoi, l-au lichidat.

O minoră în vârstă de 15 ani a fost monitorizată de echipajul SMURD B2, ea suferind un atac de panică şi o intoxicaţie cu fum. Tânăra a fost transportată la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI