549 de pacienţi cu COVID-19 internaţi în spitale, număr dublu faţă de sfârşitul lunii decembrie

Ministerul Sănătăţii a informat ieri că 549 de persoane cu COVID-19 erau internate în unităţile sanitare de profil, de două ori mai multe faţă de sfârşitul lunii decembrie.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, la ATI erau internaţi 45 de pacienţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 67 erau minori, toţi fiind în secţii.

În săptămâna 1 – 7 ianuarie, au fost raportate de Institutul Naţional de Sănătate Publică 26 decese: 17 bărbaţi şi 9 femei.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, două la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, cinci la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, trei la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, opt la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi şapte la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Dintre pacienţii decedaţi, 25 prezentau comorbidităţi, iar 10 erau vaccinaţi anti-COVID. Până ieri, 68.754 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI