Evanghelia zilei

„În vremea aceea aduceau la Iisus pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Dar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. Adevărat grăiesc vouă: cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea. Zis-au cei ce ascultau: şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ţie. Şi El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică”.

În urmă cu aproximativ două milenii, atunci când Sfântul Luca scria Evanghelia şi Faptele Apostolilor, perspectiva societăţii romane şi a celei greceşti asupra copiilor era, în multe situaţii, vrednică de dispreţ. La Roma, de exemplu, după cum demonstrează într-un studiu Will Durant, copii nedoriţi puteau fi legal abandonaţi la baza Columnei Lactaria, denumire care reflectă faptul că locul era pus la dispoziţie de conducerea Imperiului pentru doicile care-i alăptau pe copiii părăsiţi de părinţi.

La fel, în Grecia, celebra piesă de teatru Oedip Rege, pune în scenă imaginea lui Oedip care, abandonat la trei zile după naştere de tatăl său, regele Laios al Tebei, este găsit de unul dintre păstorii regelui Polybus din Corint, care-l vor creşte pe băiat.

Mai mult, istoricul antic Suetoniu, de pildă, cunoscut sub denumirea de biograful împăraţilor romani, spunea că abandonul infantil era unul dintre viciile standard ale locuitorilor Romei.

Având în vedere situaţia descrisă de Sfântul Luca în capitolul al 18-lea din Evanghelia omonimă, bazându-se pe celebrele cuvinte ale Domnului Iisus Hristos: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia (Luca 18, 16), creştinii au condamnat vehement aceste practici. De pildă, Sfântul Clement Alexandrinul, îi condamna pe romani, deoarece aceştia manifestau o deosebită grijă faţă de puii de pasăre, sau de puii altor vieţuitoare, dar nu arătau nicio remuşcare faţă de proprii copii (Sfântul Clement Alexandrinul, Pedagogul, în colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti”, vol. 4, 1982, p. 323).

La fel, de la apologeţii Tertulian şi Lactanţiu, până la Sfântul Constantin cel Mare, sau Justinian, în Imperiul Bizantin, violenţele şi abandonul infantil au fost condamnate, mai ales că reglementările Bisericii creştine pe acest subiect au reprezentat temelia actelor normative europene care, la rându-le, condamnau astfel de practici.

În Sfânta Scriptură copilul apare, încă din textele veterotestamentare ca privilegiat al lui Dumnezeu, Domnul fiind ocrotitorul orfanilor şi răzbunătorul drepturilor sale (Ieşire 22, 21), El manifestându-şi grija de Educator prin excelenţă al israeliţilor, de care a avut grijă încă de când Israel era copil, la ieşirea din Egipt şi în timpul şederii în pustiu (Osea 11, 1-4).

Atitudinea Domnului Iisus Hristos, reflectată în pericopa evanghelică de azi, demonstrează că Împărăţia lui Dumnezeu e ca un copil (Marcu 10, 16), anume că aceşti copii simbolizează pe adevăraţii ucenici, primind Împărăţia cu simplitatea caracteristică pruncilor, şi nu ca pe un pretins drept; a deveni copii înseamnă a ne smeri. Aceasta e adevărata atitudine, fără de care nu putem deveni fii ai Tatălui ceresc. În lexicul evangheliştilor, mic şi ucenic par uneori termeni echivalenţi (Matei 10, 42; Marcu 9, 41).

Pr. CLAUDIU-IOAN COMAN

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI