Situaţie critică la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean

> Cauza acesteia este numărul mare de prezentări, numărul redus de medici şi spaţiul insuficient

Sindicatul Ambulanţa Suceava a tras, vineri, un semnal de alarmă asupra „situaţiei de criză” cu care se confruntă Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Suceava, unde, până joi, la ora 19:23 au fost consultaţi deja 1.238 de pacienţi de la începutul anului, în condiţiile în care UPU Suceava se confruntă cu o subdimensionare a personalului medical, având doar doi medici de gardă.

„Oameni buni, sunt doar doi medici de gardă… Ce vreţi să facă?” se arăta într-o postare a Sindicatului Ambulanţa Suceava.

Situaţia se agravează deoarece spaţiul UPU este insuficient, iar numărul mare de prezentări la UPU indică o „deficienţă semnificativă în sistemul de medicină de familie”.

Sindicatul a îndemnat populaţia să iniţieze o petiţie pentru mărirea spaţiului UPU prin utilizarea clădirii ambulatoriului, „care stă nefolosită 16 ore pe zi”, şi pentru creşterea personalului medical. De asemenea, se subliniază eforturile notabile ale asistentei de la triaj, care a reuşit să menţină un comportament profesionist şi să rămână dedicată pacienţilor, în ciuda presiunii crescânde.

„Să fim un pic mai responsabili şi să folosim serviciul de urgenţă doar la nevoie” a fost apelul sindicatului, în acesta evidenţiindu-se că mulţi pacienţi se îndreaptă către UPU pentru probleme de sănătate tranzitorii şi uşoare, blocajul în UPU putând afecta grav abilitatea sistemului de a gestiona urgenţele reale. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI