Ce vor şcolarii?

> L.D. CLEMENT

Potrivit unor propuneri recente formulate de Consiliul Naţional al Elevilor (şi de cei care, îndrăznim să credem, întru bune interese şi bun-simţ, se vor fi aflând, nu doar conjunctural, îndărătul înaltei structuri școlărești), ar trebui ca cei care, potrivit vârstei, sunt în etapa în care învaţă, vor să înveţe, ar trebui să o facă… să aibă parte de un sistem educaţional „adaptat nevoilor”. Şi să presupunem că le cunosc perfect pe cele la zi, anticipându-le pe celelalte, cel puţin dintr-un viitor apropiat. Bun. Şi-apoi să fie eliminate toate formele de discriminare. Situaţie în care multe şi gratuite se au în vedere, de la manuale, transport, asistenţă de specialitate (precum consilierea psihologică), la nevoile absolut necesare pentru elevii cu nevoi speciale (care, printre altele, când e cazul, să poată fi şcolarizaţi inclusiv în spitale). Pe scurt, am concluziona citind, vrem o şcoală ca afară (dacă presupunem că ştim şi înţelegem cum e aceea), începând de la curriculă, dacă nu (şi?) la buget ca afară (cum s-ar vrea: ca Germania, ca ţări nordice?…). Bun. De ce nu? Teoretic, dacă nu ceri nu (ţi) se va da… Şi nu în ultimul rând, aflăm că şcolarii doresc să le fie asigurat, din perspectivă administrativă, dreptul la o evaluare corectă (am zice că „la fel” ca în cazul angajaţilor, pensionarilor etc.). Printre altele, o idee ar fi ca rezultatele evaluărilor (orale ori scrise) să le fie prezentate în termen de maxim 15 zile lucrătoare, însă cele scrise (scripta manent!), rezultatele evaluărilor adică, să poată fi contestate, în caz de dezacord, la conducerea şcolii. Propunere care n-ar fi de speriat dacă ne gândim că, din când în când, chiar la examenele naţionale apar îngrozitoare erori. Discutabilă rămâne eventualitatea ca şcolarii să-şi poată turna – în anonimat – profesorii cum că… Ca şi cum n-ar avea părinţi, diriginţi, media socială.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI