Primarul Ion Lungu a plătit primul taxele locale

> Cel mai mult l-a costat salubritatea

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a achitat, ca în fiecare an, primul taxele şi impozitele locale pentru anul 2024.

Din chitanţa pe care a publicat-o se observă că aproape jumătate din valoare o reprezintă taxa de salubritate, aceasta fiind, în ce-l priveşte, cea mai mare sumă de achitat.

Astfel, dacă primarul a plătit 788,20 de lei taxele şi impozitele locale pentru 2024, din această sumă 336 de lei este doar taxa de ecologizare, fiind mai mare decât impozitul pe clădire de 254,70 lei, impozitul pe mijlocul de transport de 175,50 lei sau impozitul pe teren de 22 de lei.

Pentru că a plătit în avans, cetăţeanul Ion Lungu a beneficiat de o bonificaţie de 47,80 lei.

„Am achitat azi cu chitanţa nr. 1 taxele şi impozitele locale aferente anului 2024 la Primăria Municipiului Suceava. Plata se poate face zilnic de luni până vineri între orele 8:00 şi 16:00!” a declarat ieri primarul.

Începând de ieri, 4 ianuarie 2024, taxele şi impozitele pot fi plătite la ghişeele Primăriei Suceava.

„La prima oră, am achitat cu chitanţa nr. 1 impozitele şi taxele aferente anului 2024, plata fiind numerar!

Pentru impozitul pe apartament şi cele două maşini am beneficiat de reducerea de 10% din suma totală!” a făcut cunoscut Ion Lungu.

„Ca şi în anii trecuţi, plata se poate face la ghişeele Primăriei Suceava prin virament bancar şi electronic prin aplicaţia www.ghiseul.ro, programul fiind de la orele 8:00-16:00 de luni până vineri!” a transmis Ion Lungu. (N.B.)

Un comentariu

  1. Asa zici. Si daca prin iulie are vreun AVC nu pierde jumatate din banii pe care i-a platit? Intreb pentru un prieten.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI