Întâlnirea Mântuitorului Hristos cu acest „tânăr bogat” scoate în evidenţă câteva învăţături importante. În primul rând este relevant modul de adresare al tânărului. Hristos îl corectează, neacceptând să fie numit bun fără a include aici pe Dumnezeu Tatăl („De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu”). Hristos vrea să arate că El, Dumnezeu Fiul, nu are altă bunătate decât numai aceea care este în Dumnezeu Tatăl (Origen, Despre principii). Mântuitorul Hristos nu ar fi respins apelativul de bun dacă i-ar fi fost atribuit ca Dumnezeu. „Numai prin participarea la bunătatea divină poate deveni o creatură raţională bună” (Ilarie de Poitiers, Despre Treime). Alţi scriitori bisericeşti interpretează ca lipsită de onestitate această adresare a tânărului, considerând-o ca fiind făcută de formă, „cu gura şi nu cu inima” (Epifanie al Salaminei, Ancoratus).
Mai departe, tânărul adresează o întrebare de o importanţă capitală: „ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. Între sumedenia de întrebări pe care le primea Hristos, inclusiv cele ale fariseilor, care încercau să-L ispitească astfel, singur aceasta i-a plăcut. Probabil din acest motiv Sf. Evanghelist Marcu menţionează că Hristos l-a privit „cu dragoste” pe aceste tânăr.
În primul răspuns Hristos citează un pasaj din cartea Deuteronom („Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”, 5,17-21), rezumând Decalogul, iar tânărul mărturiseşte că a respectat aceste porunci încă din copilăria sa. Dacă ceea ce spune este adevărat, atunci avem de-a face cu un caz vrednic de laudă, o rara avis: Un tânăr care, deşi bogat, deci oarecum predispus la mai multe ispite aduse de această bogăţie, reuşise să stea departe de ele.
Însă, cu toate că-şi trăia viaţa în acord cu Legea mozaică, cu cele zece porunci, Hristos îi spune că ceva îi lipseşte din punct de vedere spiritual şi îi adresează o provocare care avea să-l ducă pe o treaptă superioară a desăvârşirii – renunţarea la toată bogăţia sa şi urmarea lui Hristos. Tânărul este practic invitat să devină ucenic al lui Hristos („luând crucea, vino şi urmează Mie!”).
Refuzul şi mâhnirea tânărului scot la iveală un profund ataşament al lui de propria avere. Exemplul acestui tânăr bogat este un avertisment pentru noi toţi, un îndemn de a revizui criteriile care ne ghidează existenţa. Ne învaţă că bogăţia cea mai mare nu este de fapt despre posesiune, ci despre dăruire. Cel mai bogat este cel care (se) dăruieşte cel mai mult. Aşa cum Iisus îl invită pe tânărul din evanghelie să nu mai fie un strângător de averi, ci un căutător de comori, tot astfel ne invită şi pe noi, iar răspunsul la această invitaţie face sau nu din noi ucenici ai Lui.
Pr. prof. dr. ADRIAN DUŢUC
Comentarii