Ligia Deca, despre tragedia de la Odorheiu Secuiesc:

Clădirea nu a fost expertizată

Ministrul Educaţiei Ligia Deca a spus, ieri, la Odorheiu Secuiesc, că imobilul în care funcţiona internatul al cărui perete s-a prăbuşit luni nu era expertizată din punct de vedere seismic.

Ministrul Educaţiei a spus că va avea loc o verificare a Corpului de control al ministerului în cazul tragediei de la Odorheiu Secuiesc.

„Este în desfăşurare o anchetă, care este desfăşurată de cei în drept, poliţie, parchet, aşteptăm rezultatele acestei anchete, vom demara şi noi o acţiune a corpului de control a Ministerului Educaţiei pentru a stabili dacă prevederi ale legislaţiei în educaţie sau a legislaţiei secundare care nu au fost îndeplinite, este o procedură normală în astfel de cazuri”, a declarat Ligia Deca.

Ea a spus că „în acest moment este important să dăm mesajul că oricine ar fi vinovat va suporta consecinţele”.

Ministrul susţine că responsabiliatea pentru punerea în siguranţă a clădirii este partajată.

„Clădirile aparţin Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia. Ele sunt închiriate de către autoritatea publică locală pentru a se desfăşura activităţi educaţionale şi pentru internat, aşa cum este clădirea care a căzut, asta înseamnă că responsabilitatea pentru punerea în siguranţă este partajată între proprietar şi cei care o administrează. Riscul seismic nu a fost expertizat, avem acea evidenţă a tuturor clădirilor cu scop şcolar pe care o publicăm pe site-ul Ministerului Educaţiei, unde clădirea cu scop internat nu a fost expertizată, nu era încadrată în risc seismic”, a adăugat ministrul.

Ea a spus că au fost găsite soluţii pentru relocarea copiilor.

O victimă decedată, una cu traumatisme severe, intubată, şi alte două victime conştiente, cu diverse traumatisme, au fost înregistrate luni după-amiaza, în urma prăbuşirii unui perete la internatul Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita.

Eleva internată la Târgu Mureş, în stare critică

Eleva de 17 ani de la Liceul „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, este în stare critică, medicii fiind foarte rezervaţi în privinţa unui diagnostic, a declarat, ieri, pentru AGERPRES, Mariana Negoiţă, purtător de cuvânt al unităţii spitaliceşti. „Pacienta în vârstă de 17 ani este internată în secţia clinica ATI copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, este în stare critică, este intubată, setată, instabilă hemodinamic. În acest moment, medicii sunt foarte rezervaţi în privinţa unui prognostic. Este singurul pacient dus la Târgu Mureş în urma evenimentului de la Odorheiu Secuiesc”, precizează sursa citată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI