Primarul din Broşteni, Alexandru Hurjui, va candida pentru un nou mandat din partea PNL

Primarul oraşului Broşteni, Alexandru Hurjui, a anunţat, ieri, o decizie importantă în cariera sa politică, marcând astfel sfârşitul primului său mandat. Într-o informare de presă, Hurjui a făcut un bilanţ al celor trei ani de mandat, evidenţiind realizările semnificative în implementarea proiectelor esenţiale pentru dezvoltarea oraşului Broşteni.

Hurjui a recunoscut importanţa colaborării strânse cu echipa din primărie şi sprijinul decisiv al consilierilor locali, dar a subliniat, în mod special, contribuţia semnificativă a preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi a parlamentarului de zonă, deputat Angelica Fădor, în realizarea proiectelor dificile.

„Este un moment de recunoştinţă şi mulţumire pentru sprijinul necondiţionat oferit de către preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, dl Gheorghe Flutur. Sunteţi un lider care a demonstrat constant devotamentul pentru progresul şi dezvoltarea comunităţii noastre, iar astăzi nu pot decât să vă mulţumesc pentru eforturile depuse” a declarat Hurjui.

Primarul Hurjui a anunţat că acceptă invitaţia de a se alătura echipei PNL Suceava şi că va candida pentru funcţia de primar la alegerile din 2024 din partea PNL.

El a subliniat importanţa valorilor democratice şi a dezvoltării durabile, exprimându-şi încrederea că, împreună cu echipa liberală, va putea continua proiectele începute şi va asigura stabilitatea şi coerenţa necesare dezvoltării locale.

„Broşteniul merită un viitor mai bun, iar împreună sunt convins că vom reuşi să ducem la bun sfârşit cele 17 proiecte majore de investiţii aflate în diferite stadii de implementare şi vom contura alte iniţiative menite să ducă la o viaţă mai bună” a adăugat primarul.

Hurjui a încheiat cu un apel către comunitate, exprimându-şi încrederea în sprijinul concetăţenilor pentru construirea unui oraş mai prosper şi mai atractiv pentru toţi.

„Rămâneţi alături de noi în această călătorie spre un viitor mai bun!” a conchis el. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI