Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă (In. 6, 63). Cel mai firesc este ca un demers, un studiu, un articol ori o carte creştină să înceapă cu o meditaţie la cuvintele lui Iisus Hristos. Cu toate că sfinţii Săi apostoli, ucenici, uceniţele şi mulţimile de oameni vindecaţi şi nevindecaţi, autorităţile timpului Său, au auzit şi au văzut şi multe alte mesaje şi lucrări minunate de la Oaspetele divino-uman care a pătruns în lume cu blândeţe măreaţă şi a fracturat/răstignit istoria şi Cerul. Această operaţiune/lucrare cu desăvârşire tainică, dar nu secretă, a repetat de fapt actul Genezei din primordii pentru a se face lumină pe pământ şi în tenebre, prin Cuvântul Său, prin bunăvestirea Sa, prin Verbul Său şi al evangheliştilor plini de Duh şi de Adevăr. Din acest motiv preacuratul Său ucenic, fragedul, taboricul, „gnosticul şi isihastul” Ioan al lui Zevedeu, fiul tunetului, apostolul dragostei, încrustează pentru toate veacurile, în sulurile Evangheliei, că: sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris (In. 21, 25).
Cuvintele lui Hristos, ca duh şi viaţă, nu ca simplă ştire de presă, informaţie enciclopedică ori slogan ideologic, ne cheamă şi ne vorbesc cu putere luminătoare şi creatoare:
Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc pentru Mine (In. 5, 39); „…şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată”(In. 10, 35); Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă (In. 6, 63); „Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile,nici puterea lui Dumnezeu?” (Mc. 12, 24); „Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile” (Lc. 24, 44-45).
„După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile” (Evr. 1, 1-2);
„Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos” (Gal. 1, 11-12);
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu …” (2 Tim. 3, 16); „Că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt. De unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos, Care, în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi prooroci, prin Duhul” (Ef. 3, 3-5);
„Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el nici un amestec, ca să-i fie ruşine (2 Tes. 3,14)”;
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun (2 Tim. 3, 16-17);
„Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,14).
Nu se poate a se mântui nimenea, dacă nu se îndulceşte des cu citirea duhovnicească; Pentru aceea, trebuie multe rugăciuni, şi totdeauna învăţătură a Dumnezeieştilor Scripturi, ca focul relelor patimi să-l stingă şi fumul întunecării lumeşti să-l risipească; că rugăciunea şi citirea sfintelor cărţi foarte pen oi ne foloseşte ca nimic alta, dacă aceasta o facem cu trezvie. Că aceasta esta hrana sufletului, aceasta este împodobirea, aceasta este viaţa şi ridicarea minţiişi întărirea. Spre acest lucru totdeauna să ne întărim şi spre aceasta să ne sârguim (sfântul Ioan Gură de Aur);
Ni se cade nouă cu frică şi cu dragoste să ne învăţăm Dumnezeieştile Scripturi şi să ne ridicăm pe sine, şi unul pe altul, cu pomenirile Sfintelor Scripturi (sfântul Atanasie Sinaitul);
Învăţătura dumnezeiască şi adevărată este de a ne căi şi a plânge pentru păcate, a ne smeri şi a iubi pe fratele, insă de unde te vei învăţa aceasta, dacă nu citeşti nicio carte şi nici grijă de aceasta? (Cuvânt al sfântului Paisie de la Neamţ).
Trăind la meridianul indictionic al Postului Naşterii Domnului, lucrarea credinciosului, totală şi parţială, de pocăinţă şi renaştere duhovnicească din robia viciilor, a poftelor şi a patimilor stricătoare de chip dumnezeiesc din om, primeşte un real spor, zel sfânt, hotărâre iubitoare spre luminarea raţiunii, dacă îşi asociază practicii rugăciunii citirea şi studiul cărţilor şi textelor sfinte, începând cu Sfânta Scriptură. Aceste lecturi sfinte ne poziţionează în aceste perioade de eroism şi revigorare spirituală, în „receptori” vii şi aleşi ai revelaţiilor biblice/conaturale, în locuri ale slavei Domnului, necesare mântuirii omului trăitor în Hristos şi al Bisericii Sale. Aşa au procedat şi şi-au sfinţit viaţa toate generaţiile de creştini, din perioada apostolică şi până în contemporaneitatea zilelor noastre.
Sfânta Scriptură este cartea de căpătâi a Creştinismului şi a Bisericii, unde se caută conţinutul vital al lucrării mântuirii. Prin lecturarea ei omul se înalţă cu sufletul către Dumnezeu, se purifică, îşi găseşte echilibrul întregii sale vieţi, dobândeşte mult spor şi folos duhovnicesc căci ea este cea mai autentică hrană sufletească pentru cel ce o citeşte cu credinţă! Sfânţii Părinţi care au vieţuit în veacurile imediat următoare Domnului Iisus Hristos şi care au trăit cu adevărat, adevărurile biblice, s-au identificat cu cele spuse în Cartea Sfântă, ei dând mărturie despre valoarea şi folosul adevărurilor scripturistice. Ei arată şi demonstrează sublimitatea acestor învăţături incontestabil mântuitoare, îndemnându-i pe creştini să le citească şi să le aplice în propria lor viaţă. De pildă, Sfântul Ioan Damaschin, rezumând gândirea patristică, îndeamnă pe creştini la citirea Sfintei Scripturi, căci prin ea „suntem îndreptaţi spre virtute şi contemplaţie netulburată. În ea găsim îndemn spre orice fel de virtute şi îndepărtare de la toată răutatea. Dacă suntem iubitori de învăţătură vom fi şi cu mai multă învăţătură, căci prin ştiinţa, prin osteneala şi prin harul lui Dumnezu, se duc la bun sfârşit toate”. Urmându-i, în aceste condiţii, pe Sfinţii Părinţi, vom reveni la creştinismul primar cel scripturistic şi patristic care era foarte consolidat în unitatea sa.
Întreaga istorie a spiritualităţii creştine ortodoxe depune mărturii nenumărate cu privire la prioritatea lecturilor sfinte, a Sfintei Scripturi în viaţa creştinilor şi a Bisericii. Dacă în perioada Postului Mare lecturile biblice în cultul public zilnic al Bisericii, mai ales cele din cadrul Veceniei şi Pavecerniţei, recapitulează practic prin pasaje largi momentele esenţiale ale Proniei lui Dumnezeu în Creaţie, în celelalte trei posturi şi în toate zilele anului aceste lecturi sfinte şi biblice sunt aprofundate în atelierele de studiu biblic, seri catehetice ori la şcolile de Duminică dar şi în pravila personală a fiecărui creştin. Rânduiala şi ritmul vieţii spirituale bisericeşti se desfăşoară coform modelului învăţătoresc iniţiat de Domnul Iisus Hristos pe drumul Emasului, cu apostolii Luca şi Cleopa, un model pedagogic suprem de iniţiere în cunoaşterea dumnezeiască, mai exact un model specific orthodox şi apostolic, adică un model învăţătoresc divino-uman euharistic:
Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei. şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.
Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?
El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri; Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.
Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt,
Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mor-mânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.
Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?
Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.
Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe.
Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei.
Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.
Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei.
Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? (Lc. 24, 13- 32). Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi,că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile (Lc. 24, 44-45).
Desprindem din acest text biblic că modul de citire, studiere, cunoaştere şi aprofundare a Sfintele Scripturi şi cărţi sfinte, cu deosebire în perioadele luptă şi renaştere duhovnicească ale posturilor bisericeşti, este unic, este inaugurat de Iisus Hristos Mântuitorul, de Învăţătorul – Logosul, Profetul şi Arhiereul Veşnic, după modelul Său divino-uman euharistic. Doar El ne învaţă în Duhul Sfânt să pricepem opera Sa biblică, ne arde inimile când scanăm cu drag versetele scripturistice, ne curăţă de necunoaştere şi păcate prin primirea cu vrednicie a Sfântului Său Trup şi Sânge. Spăimântează-te, omule, văzând Sângele cel îndumnezeitor, că foc este care arde pe cei nevrednici; Dumnezeiescul Trup mă îndumnezeieşte şi mă hrăneşte, îndumnezeindu-mi sufletul, iar mintea îmi hrăneşte în chip străin (Rugăciune înainte de Sfânta Împărtăşanie).
Pr. prof. MIRCEA BEJENAR
Comentarii