Deputatul Ioan Balan a solicitat ministrului Sănătăţii să prezinte măsurile luate pentru ca epidemia de rujeolă să nu afecteze şi judeţul Suceava

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a solicitat mai multe informaţii ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, privind măsurile luate pentru ca epidemia de rujeolă să nu afecteze judeţul Suceava.

„În data de 5 decembrie 2023, Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, în condiţiile în care s-au înregistrat peste 2.000 de cazuri la nivel naţional, în 29 de judeţe, iar numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase a pus o presiune deosebită asupra unităţilor spitaliceşti. Din fericire, până la momentul transmiterii prezentei întrebări, la nivelul judeţului Suceava nu se înregistrase oficial niciun caz de îmbolnăvire cu rujeolă, dar acest lucru nu exclude riscul apariţiei acestui tip de infecţii” a spus Ioan Balan.

El arată că, potrivit informaţiilor comunicate de Ministerul Sănătăţii, acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel naţional, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani.

În condiţiile în care rujeola este o boală infecţioasă a cărei răspândire, în special în rândul copiilor, poate să fie împiedicată prin vaccinare, deputatul sucevean cere ministrului Sănătăţii să prezinte măsurile care au fost luate pentru limitarea rujeolei odată cu declararea epidemiei la nivel naţional.

El a întrebat care era, la data de 1 decembrie 2023, rata de acoperire vaccinală la nivelul judeţului Suceava, în ideea de a se reflecta acoperirea şi pe mediul de rezidenţă, rural sau urban.

„Pe lângă campania de informare a părinţilor, împreună cu medicii de familie, în vederea aderenţei la programul de vaccinare, vă rog să precizaţi dacă la nivelul judeţului Suceava sunt disponibile suficiente doze de vaccin pentru copiii încă nevaccinaţi” a mai solicitat Ioan Balan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI