Vicovu de Sus

Ţigări de contrabandă de circa 240.000 de lei au fost găsite într-un imobil în construcţie

 > Fiii proprietarei au spus că habar n-au cum au ajuns ţigările acolo

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, peste 20.000 de pachete cu ţigări în valoare de aproximativ 240.000 lei, acestea urmând să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

Sâmbătă seara, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate, iar în jurul orei 23.30 poliţiştii de frontieră au observat, pe raza localităţii Vicovu de Sus, în interiorul unui imobil aflat în construcţie, mai multe colete voluminoase care conţineau ţigări.

Aflăm că în aceste condiţii s-a procedat la asigurarea perimetrului imobilului şi s-au luat măsuri de identificare a proprietarului.

În jurul orei 1:30, la faţa locului s-au prezentat doi cetăţeni români care au declarat că imobilul aflat în construcţie este nelocuit şi aparţine mamei lor, însă ei nu au cunoştinţă despre modalitatea în care ţigările au ajuns acolo.

Cu acordul proprietarului, poliţiştii de frontieră au intrat în imobil unde au descoperit 41 de colete de ţigări de contrabandă.

Baxurile cu ţigări au fost ridicate în vederea confiscării, iar în urma inventarierii acestora au rezultat 20.488 de pachete provenite din spaţiul extracomunitar, în valoare de 239.709 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI