Şase tineri care făceau drifturi în parcările unor centre comerciale sucevene au rămas fără permis şi au fost amendaţi cu peste 3.000 de lei

Poliţia Suceava a dispus măsuri drastice în cazul unor tineri care au efectuat drifturi în parcări ale unor centre comerciale din municipiu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu, a informat că în ultima perioadă se remarcă tot mai multe tendinţe de a desfăşura în spaţiul public activităţi neconforme sau manevre rutiere care generează situaţii riscante, iar scopul este captarea atenţiei grupului de prieteni sau a altor persoane, obţinerea unei false notorietăţi prin promovarea unui comportament de negare sau desconsiderare a legii şi autorităţii, sau pur şi simplu, distracţia.

„Teribilismul şi tendinţa de a epata prin gesturi neconforme şi atitudine de sfidare a legii pot genera tragedii rutiere. Din păcate în marea majoritate a acestor incidente sunt implicaţi tineri care nu doar manifestă dispreţ faţă de lege, dar pun în pericol propria viaţa şi a altor persoane” a precizat Epureanu.

El a arătat că, având în vedere precipitaţiile sub formă de zăpadă, în noaptea de 7/8.12.2023, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Rutier Suceava au identificat mai mulţi conducători auto care efectuau derapaje controlate în parcările a două centre comerciale din municipiul Suceava.

Poliţiştii au identificat 6 şoferi cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani, care efectuau derapaje intenţionate controlate (trei în parcarea unui complex comercial şi alţi trei în parcarea celuilalt centru).

Pentru abaterile rutiere săvârşite, poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.190 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 541 alin. (1) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru fiecare faptă constatată fiind dispusă şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 zile, faţă de fiecare din cei şase şoferi.

Unul dintre cei şase conducători auto identificaţi şi sancţionaţi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel că s-a procedat la sancţionarea contravenţională pentru nerespectarea prevederilor art. 102 alin. (1) lit. (a) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile.

„Precizăm încă o dată că scopul dispunerii măsurilor sancţionatorii este unul principal preventiv, de responsabilizare şi conştientizare în vederea creşterii gradului de siguranţă rutieră şi evitării tragediilor rutiere. Recomandăm şi părinţilor să poarte discuţii cu adolescenţii sau chiar cu copiii majori pentru responsabilizarea acestora indiferent de calitatea de participanţi la trafic. În acest sens, atragem atenţia tuturor celor pretabili sau predispuşi la încălcarea legislaţiei rutiere că poliţiştii vor dispune în continuare măsuri din cele mai ferme în cazul abaterilor care pun în pericol siguranţa rutieră, comportamentele de tip teribilist nefiind tolerate” a transmis comisar-şef Ionuţ Epureanu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI