În municipiul Suceava

Accident cu trei maşini în care au fost implicaţi şoferi din Horodniceni, Şcheia şi Slatina

O persoană a fost rănită uşor, marţi, într-un accident rutier produs în cartierul George Enescu din Suceava şi în care au fost implicate trei autovehicule.

Potrivit anchetei poliţiştilor, marţi, în jurul orei 8:40, o tânără de 28 de ani, din comuna Horodniceni, a condus un autoturism Ford pe strada Narciselor din Suceava, din direcţia bulevardul George Enescu către strada Zamca, iar când a ajuns la intersecţia cu strada Dimitrie Cantemir, nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani din comuna Slatina, care circula în faţa sa şi a oprit pentru a efectua virajul la stânga, intrând în coliziune cu acesta, după care a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 38 de ani, din comuna Şcheia, care circula din direcţia străzii Zamca către bulevardul George Enescu.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a femeii de 38 de ani care, iniţial, a refuzat transportul cu ambulanţa la UPU Suceava, după care s-a deplasat la UPU Suceava unde i s-a stabilit diagnosticul de contuzie coloană cervicală.

Toţi cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În acest caz s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI