Ziua Naţională a României, sărbătorită şi la Fălticeni

La Fălticeni, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită prin depuneri de coroane de flori în cardul unui ceremonial organizat la Altarul Eroilor din vecinătatea clădirii Primăriei, vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 12:00. Alături de conducerea administraţiei publice locale, la acest eveniment au participat subprefectul Florin Sinescu, Vasile Tofan – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, senatorul Ioan Stan, deputaţii Mirela Elena Adomnicăi, Vlad Popescu şi Gheorghe Şoldan, directori de instituţii locale, ofiţeri din comanda instituţiilor militare, aleşi locali, lideri politici locali, ofiţeri şi subofiţeri pensionari, elevi şi cadre didactice de la unităţile de învăţământ din urbea de pe Şomuz, dar şi numeroşi localnici.

Ceremonia a fost deschisă cu intonarea imnului României, un mesaj legat de importanţa Zilei de 1 Decembrie, urmat de serviciul religios, oficiat de preotul Adrian Brădăţanu, parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului. În acordurile „Imnului eroilor”, au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei municipiului Fălticeni, Instituţiei Prefectului, Parlamentului României, Consiliului Judeţean, Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş”, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava – Detaşamentul de Jandarmi Fălticeni, Detaşamentului Fălticeni al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenta „Bucovina” Suceava, Poliţiei municipiului Fălticeni, a partidelor politice reprezentate în Consiliul Local şi din partea instituţiilor de învăţământ.

„Altarul Eroilor” este un grup statuar dedicat eroilor militari din Fălticeni, care s-au remarcat în câte unul din cele trei războaie cruciale pentru istoria naţională: Războiul de Independenţă (1877) – maior Nicolae Ioan, cel al Întregirii neamului (1918) – col. Gavril Danielescu, şi cel al Recuceririi teritoriului (1944) – căpitan comandor Constantin Costăchescu, comandantul submarinului „Delfinul”. Lucrarea face parte din proiectul ansamblului monumental al elitelor, realizat în anul 2018 de regretatul arhitect Crişan Victor Popescu, artistul plastic Gabrel Baban şi reprezentanţii Asociaţiei „Strada Mare Fălticeni”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI