Trei suspecţi arestaţi după percheziţii în care s-au găsit aproape 40.000 de pachete de ţigări de contrabandă

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au pus în aplicare, vineri, 1 decembrie 2023, şase mandate de percheziţie domiciliară la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă.

Potrivit anchetatorilor, din actele de urmărire penală efectuate a reieşit că, în luna noiembrie 2023, persoanele cercetate (cetăţeni români şi ucraineni) ar fi constituit, în judeţul Suceava, un grup infracţional organizat, având drept scop introducerea ilegală în România a unor cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară.

Acestea ar fi fost transportate cu autovehicule, având locaşuri special amenajate şi depozitate, în imobile deţinute de membrii grupului infracţional, de unde ar fi fost, ulterior, mutate temporar în alte locaţii, până la comercializarea către clienţi din ţară.

Astfel, la data de 1 decembrie a.c., bărbaţii au fost prinşi în flagrant delict în timp ce ar fi deţinut, în vederea comercializării, ţigarete de contrabandă, de provenienţă ucraineană.

În cursul aceleaşi zile, au fost puse în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Suceava, fiind descoperite şi ridicate 787.280 de ţigarete de provenienţă extracomunitară, 4 autovehicule folosite în activitatea infracţională, precum şi alte mijloace de probă.

De asemenea, au fost descoperite şi alte bunuri fără documente de provenienţă, ambalate în cutii de carton şi recipiente din plastic, purtând menţiuni în limba ucraineană, care au fost predate Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava.

În urma audierilor efectuate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, 3 persoane au fost reţinute, pentru 24 de ore, iar o altă persoană a fost plasată sub control judiciar, pentru 60 de zile.

La data de 2 decembrie 2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a celor 3 reţinuţi, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT.

La acţiune au participat poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava şi jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI