Cuvintele Evangheliei de astăzi ne pun înainte condiţiile necesare urmării lui Hristos. Mai întâi, Domnul doreşte ca urmarea Sa să fie o alegere liberă. Împărăţia făgăduită de El este mai presus de tot ce ar putea oferi lumea, iar cel care va intra în ea va fi mai fericit decât cel care ar stăpâni lumea întreagă. Darurile Sale sunt covârşitoare, lumea vine cu „oferta” ei imediată, dar trecătoare. Alegerea este liberă. O altă condiţie este lepădarea de sine, adică tăierea voii – într-o exprimare specifică mediului monahal – golirea de egoism, părăsirea voii firii – după cuvântul Sf. Varsanufie – şi urmarea voii lui Dumnezeu. Până unde trebuie să meargă lepădarea de sine? Până la luarea crucii; adică chiar până la moarte. Să ai necontenit înaintea ochilor moartea şi să fii pregătit în fiecare zi de jertfă, spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Să fii mort pentru lume, pentru ca viaţa să fie ancorată în ceruri; să nu pui nimic din această lume mai presus de dragostea faţă de Hristos. Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos – spunea Apostolul Pavel – prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! (Gal. 6, 14). Împlinind acestea, creştinul Îl poate urma pe Mântuitorul, păzind poruncile Sale în toate căile vieţii şi neruşinându-se de El în faţa lumii, pentru că ştie pe Cine urmează.
O atenţie deosebită necesită cuvintele Mântuitorului: Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui. Grecescul
, din textul original, se traduce prin suflet, viaţă sau persoană. Sensul din textul de faţă este legat de viaţa aceasta pământească, de bunăstarea în lume şi s-ar putea înţelege astfel: „Cel ce ţine cu orice preţ să-şi salveze viaţa, acela îşi va pierde sufletul; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, acela îşi va mântui sufletul”. Pentru o înţelegere adecvată a traducerii termenului putem apela la textul de la Luca 12, 19, în care regăsim acest termen în cuvintele bogatului căruia i-a rodit ţarina, care spune: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Este evident că bogatul avea în vedere prosperitatea în această lume, care îi oferea un fel de confort psihic.
Mântuitorului a învăţat prin cuvânt, dar a şi împlinit cuvântul prin faptă, garantând astfel, tuturor celor care-L vor urma, veridicitatea cuvintelor Sale. Aşa se întâmplă şi în Evanghelia de astăzi. Vorbeşte despre slava Sa, iar, mai apoi, adaugă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, adică „nu vor muri înainte a Mă vedea împărăţind”, după spusele Fericitului Ieronim. Şi într-adevăr, unii dintre cei care erau de faţă L-au văzut pe Hristos Domnul împărăţind, fie că ne referim la Învierea sau la Înălţarea Sa, fie că ne referim la Schimbarea la Faţă, eveniment care va urma imediat acestui episod, căci „Schimbarea la Faţă a fost chip al slavei celei de sus, care va să fie” (Sf. Teofilact). Cuvintele Sale sunt o garanţie a faptului că, urmându-L, vom ajunge în a Sa Împărăţie.
Arhid. prof. dr. HRIŞCĂ BOGDAN-MIHAI
Comentarii