La Gura Humorului şi în Suceava

Vântul puternic a făcut pagube în judeţ

Învelitoarea de tablă de la sala polivalentă din Gura Humorului a fost smulsă de vânt şi aruncată pe şoseaua de ocolire.

Vântul puternic înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă a smuls învelitoarea din tablă a acoperişului bazinului de înot aflat în cadrul sălii polivalente a clubului sportiv din Gura Humorului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, incidentul s-a produs în jurul orei 1:30. Rafalele de vânt puternic au aruncat învelitoarea din tablă cu o suprafaţă de 900 mp în zona parcării aferente clubului sportiv şcolar şi pe carosabilul variantei de ocolire a oraşului Gura Humorului.

Aflăm că autorităţile au reacţionat rapid, cu pompierii militari, echipaje de poliţie şi membri ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Gura Humorului. Misiunea de intervenţie a necesitat redirecţionarea traficului rutier de pe şoseaua ocolitoare a oraşului.

Utilizând echipamente specializate, partea de învelitoare din tablă care se afla pe carosabil a fost îndepărtată, iar traficul rutier în zonă s-a reluat în jurul orei 3:00. Din fericire, nu au fost raportate victime umane sau alte pagube materiale semnificative în zona în care învelitoarea din tablă a căzut.

Trei autoturisme au fost avariate, sâmbătă dimineaţa, după ce un arbore a căzut din cauza vântului puternic.

Potrivit plt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un arbore a căzut în municipiul Suceava, pe strada Oituz, evenimentul fiind anunţat la 112 la ora 7:53.

El a precizat că pompierii militari ai Detaşamentului Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare dotată cu echipament specific pentru îndepărtarea arborelui care căzuse pe trei autoturisme parcate în zonă.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, a menţionat sursa citată. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI