Coliziune între o motocicletă şi un autoturisn pe centura ocolitoare a Sucevei

Un accident rutier s-a produs miercuri seara pe centura ocolitoare a municipiului Suceava, pe tronsonul dintre Zidul Morţii şi Pătrăuţi.

Traficul rutier a fost temporar blocat pe ambele sensuri.

Potrivit plt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, a fost vorba despre o coliziune între o motocicletă şi un autoturism.

Motociclistul avea multiple traume şi a fost transportat la spital.

Conducătorul autoturismului a fost monitorizat de personalul medical al unei dintre ambulanţele trimise la faţa locului, iar ulterior de asemenea preluat şi transportat la spital.

La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje SAJ (tip B şi C).

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat miercuri seara că, în urma accidentului la UPU au ajuns doi bărbaţi care au fost supuşi investigaţiilor medicale.

Potrivit acestuia, un bărbat, în vârstă de 50 de ani, motociclistul era politraumatizat, cu şoc hemoragic, multiple fracturi la membre şi traumatism toraco-abdominal.

Celălalt pacient, un bărbat de 49 de ani, avea un traumatism cranio-cerbral minor şi contuzie toracică. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI