Protest la Casa de Pensii Suceava

> Angajaţii vor egalizarea salariilor din teritoriu cu cele de la nivel central

Circa 30 de angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii (CJP) Suceava au protestat, joi dimineaţa, în faţa instituţiei, solicitând egalizarea salariilor pe care le primesc cu cele de la nivel central.

Angajaţii CJP Suceava sunt nemulţumiţi cu privire la parcursul legislativ al unui proiect de lege de completare a Legii privind sistemul unitar de pensii.

Amendamentul propus prevede ca personalul casei teritoriale de pensii să beneficieze, prin asimilare, de aceleaşi drepturi salariale ca şi personalul din cadrul CNPP, stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Acest amendament a primit aviz negativ din partea Guvernului, iar la Senat proiectul a fost respins, urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

Funcţionarii spun că solicită doar egalizarea salariilor cu cele de la nivel central şi alinierea cu cele ale funcţionarilor publici din alte instituţii.

Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, ne-a declarat că protestul a durat circa 30 de minute şi nu a fost afectată activitatea instituţiei. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI