„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi şi a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de vânt şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie. Deci, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim! Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte. Şi le-a zis: Unde este credinţa voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alţii: Oare cine este Acesta, că porunceşte şi vânturilor şi apei, şi ascultă de El?”
Analogia dintre furtuna ce a înspăimântat pe Sfinţii Apostoli şi furtunile ce se abat uneori în viaţa fiecărui om este cât se poate de evidentă. Hristos săvârşeşte această minune pentru că Apostolii Îi ceruseră asta, dar şi pentru a le arăta Cine este. Faptul că forţele naturii ascultă de cuvântul Lui, arată fără echivoc faptul că este Fiul lui Dumnezeu Creator, deoarece “numai Fiul Creatorului poate porunci creaţiei” (Sf. Efrem Sirul, Comentariu la Diatessaron).
Frica apostolilor, frică oarecum firească pentru orice om aflat în asemenea circumstanţe vecine cu moartea, Îl face pe Hristos să îi certe pentru lipsa credinţei (“Unde este credinţa voastră?”). Însă nu e o certare fără sens. Hristos aşteaptă de la Apostolii Săi, cei care vor propovădui Evanghelia Împărăţiei în lumea întreagă, să aibă o stare sufletească superioară. Apostolii trebuiau să înţeleagă faptul că, atât timp cât Hristos este cu ei (aşa cum se afla în barca lovită de valuri) ei sunt în siguranţă şi niciun fel de adversitate nu îi va îneca.
De asemenea, imaginea corăbioarei în care se află Hristos şi Apostolii este o icoană profetică a Bisericii, care, în ciuda tuturor adversităţilor, va dăinui peste veacuri şi îşi va continua parcursul de-a lungul istoriei, salvând de la înec (moartea spirituală de fapt) pe toţi cei cei aveau să se (în)creadă în Hristos.
Această scenă capătă în literatura patristică un accentuat sens moral. Strigătul disperat al Apostolilor este văzut ca un minunat exemplu de urmat pentru toţi cei aflaţi atât în situaţii disperate, cât şi celor ce simt că numeroasele dificultăţi ale vieţii îi copleşesc. Unui om puternic tulburat de gânduri ce macină mintea şi sufletul Sf. Varsănufie îi spune: “strigă ca ucenicii Lui: «Stăpâne Mântuieşte-ne că pierim!» şi El se va scula şi va certa vânturile cele gândite şi ele se vor linişti’’ (Scrisori Duhovniceşti).
Evanghelia subliniază necesitatea ancorării în credinţă mai ales în mijlocul celor mai turbulente furtuni ale vieţii. O asemenea încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu ne face de neclintit în faţa adversităţilor.
Pr. prof. dr. ADRIAN DUŢUC
Comentarii