Văzând marea revărsare de credinţă, dragostea românilor faţă de Dumnezeu, prin cinstirea specială acordată sfinţilor bineplăcuţi Domnului, prin cultul necondiţionat al patronilor spirituali ai României (Maica Domnului, sfânta cuvioasă Paraschiva, sfântul mare mucenic Dimitrie, sfântul cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, sfânta muceniţă Filofteia, sfântul apostol Andrei, sfântul mare mucenic Gheorghe, sfântul mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, sfinţii daco-romani dobrogeni, sfântul ierarh Nifon, sfânta cuvioasă Teodora de la Sihla, sfântul voievod Ştefan cel Mare, sfinţii martiri Brâncoveni, ş.a), lumea întreagă este contrariată dar şi uimită de vitalitatea credinţei ortodoxe. Poporul evlavios, iubitor de mântuire, înţelege cel mai bine smerenia, mijlocirea tămăduitoare şi propovăduirea arzătoare a sfinţilor lor familiali, bizuindu-se statornic pe cuvântul sfântului apostol Pavel care fundamentează duhovniceşte relaţia organică între Mântuitorul Iisus Hristos şi mijlocitorii mesajului Său evanghelic. Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Iisus Hristos, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus (II Cor., 4, 5). Iar apostolul neamurilor, dumnezeiescul Pavel, continuă expunerea revelată şi exactă de credinţă cu privire la venerarea sfintelor oseminte ale prietenilor sfinţi ai Săi, cu privire la comorile de haruri şi daruri ale Duhului Sfânt, ale vieţii lui Iisus din trupurile – moaşte ale creştinilor. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: Strălucească din întuneric lumina!, El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Hristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu dezamăgiţi; Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. (II Cor., 6-10).
Organizarea vieţii omului modern în chip autonom, independent de Dumnezeu şi de Biserica Sa, a făurit un obstacol fermecător, a fixat „obloane” Cerului şi s-a ghetoizat (ne)fericit şi ermetic în globul de sticlă al progresismului finitului vieţii fără de Înviere. Dar iubirea lui Dumnezeu, cea îndelung răbdătoare, şi-a însuşit cristic nota de plată a acestei noi năstruşnicii a cutezanţei omeneşti şi a trimis mesager izbăvitor: memoria scripturistică a semnelor vremurilor, trezirea conştiinţei avertismentelor despre chemarea umanităţii la pocăinţă şi întoarcerea în turma lui Hristos. Pentru ca acest obstacol magic, înşelător şi pierzător de suflete, să fie înlăturat, pedagogia dumnezeiască ne aminteşte să citim duhovniceşte şi nu eretic aceste semne ale vremurilor, din ce în ce mai tulburătoare şi înfricoşătoare, folosind acelaşi mesaj capital pentru salvarea duhovnicească: Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelia Mea”.
Şi în această săptămână, ultima a lunii octombrie, viaţa ascunsă cu Hristos în Dumnezeu a creştinătăţii româneşti, vitalitatea lucrării pastoral-misionare şi sfinţitoare a Bisericii Ortodoxe Române, se manifestă pilduitor şi baptismal peste o societate prizonieră de prea mult timp într-o secularizare şi desacralizare accentuate. Puternica lucrare duhovnicească şi misionară a pelerinajelor şi procesiunilor la (şi cu) sfintele moaşte s-a dovedit şi se dovedeşte un mare dar al lui Dumnezeu pentru renaşterea şi revigorarea vieţii bisericeşti, a vieţii duhovniceşti, de comuniune cu sfinţii şi întreolaltă, a izbăvirii de frica morţii. Dacă din purtarea de grijă şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor, o nouă sfântă procesiune cu racla sfântului mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava se desfăşoară în zilele de 23 şi 24 octombrie, într-un circuit prin mai multe localități din judeţul Suceava, pelerinajul organizat la Catedrala patriarhală din Bucureşti, cu prilejul sărbătoririi sfântului cuvios Dimitrie cel Nou – Basarabov, vor întregi şi repoziţiona prioritatea credinţei pentru români şi importanţa Ortodoxiei româneşti pentru lumea creştină.
Desigur că nu întâmplător noua viziune pastoral-misionară anunţată, explicată şi implementată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic a remodelat cultul sfântului mare mucenic Ioane cel Nou de la Suceava în aceste vremuri de extincţie a credinţei în lume. Ea a produs o renaştere a vieţii ortodoxe în Eparhia Bucovinei. Istoria ne învaţă că de foarte multe ori din mănăstiri au izvorât proiecte misionare pline de rodnicie. În acelaşi timp înaintaşii vizionari şi ctitori de ţări creştine, dar şi misionarii au creat mănăstiri în zone unde trebuia vestit Cuvântul lui Dumnezeu, în locuri unde Biserica îl aduce viu pe Hristos în viaţa oamenilor. De asemenea şi viaţa parohială, în jurul adunărilor euharistice, a co-slujirii Sfintei Liturghii şi a celorlalte Sfinte Taine, enoriaşii, credincioşii trăiesc în parohia lor ca o familie al cărei Cap este Însuşi Domnul Hristos, ceea ce constituie o invitaţie continuă pentru cei din afara vieţii şi prieteniei cu sfinţii lui Dumnezeu.
Însă despre această mare bucurie a cultului sfinţilor întru Duhul Sfânt, despre orice renaştere, reînviere a vieţii primite la Botez, despre această învecinare în valoare şi în veşnicie cu viaţa primilor creştini, despre încredinţarea mânturirii noastre, ne aminteşte acelaşi sfânt apostol Pavel: Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se, harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu. De aceea nu ne pierdem curajul, şi chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte zi de zi. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne sduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiin dcă cele ce se văd sunt trrecătoare, iar cele ce se văd sunt veşnice (II Cor., 4, 15-18)… Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu. Căci zice: La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii (II Cor., 6, 1-2)… Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă Tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice, zice Domnul Atotţiitorul (II Cor., 6, 16-18). Parafrazând alt text paulin, putem să auzim încredinţat şi noi, modernii, din partea sfinţilor pe care îi cinstim: o, creştinilor (corintenilor), mijlocirea (gura) noastră s-a deschis către voi, inima noastră s-a lărgit.
În cadrul acestei Sfinte Tradiţii a Bisericii, a lucrării harului Sfântului Duh prin comuniunea smerită şi rugătoare din venerarea sfinţilor, credincioşii se acoperă cu pocăinţă, cu spor de credinţă lucrătoare şi iubire tămăduitoare, devenind purtători şi mărturisitori ai Răstignirii şi Învierii Domnului, ai resacralizării vieţii sociale, culturale şi naţionale, deopotrivă lucrând cu sfinţii dintotdeauna.
Pe vasele Sfântului Duh şi făcliile strălucitoare ale Bisericii lui Hristos, pe Sfinţii români aleşi de Dumnezeu, cei care au luminat pământul ţării noastre şi poporul binecredincios cu lumina întreit strălucitoare a Preasfintei Treimi, să-i lăudăm noi, fiii neamului românesc, cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim pomenirea lor, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!
Pr. prof. MIRCEA BEJENAR
Comentarii