Restricţiile de la Milişăuţi, încălcate chiar sub ochii prefectului!

> Am asistat la situaţii când podul provizoriu a fost tranzitat de vehicule grele, inclusiv tiruri, a spus ieri Alexandru Moldovan

Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, s-a deplasat la prima oră a zilei de ieri la amplasamentul podului provizoriu peste râul Suceava, situat pe zona DN 2H la km. 4+776, pe raza oraşului Milişăuţi. Scopul vizitei a fost evaluarea stadiului lucrărilor la acest obiectiv de infrastructură crucial pentru zonă.

În timpul inspecţiei, s-a constatat că podul a fost închis circulaţiei rutiere pentru lucrări, iar constructorul a început activitatea conform planului. Prefectul Moldovan a discutat cu directorul SDN Suceava şi cu inginerul de şantier despre etapele următoare ale proiectului. De asemenea, a anunţat că va reveni pe data de 30 octombrie pentru a verifica progresul lucrărilor.

Un alt aspect important al vizitei a fost analiza siguranţei circulaţiei pe varianta provizorie. Prefectul a dorit să se asigure că au fost luate toate măsurile necesare pentru a se preveni producerea unor accidente. Cu toate acestea, s-a constatat că, la momentul vizitei, condiţiile de trafic nu respectau avizul emis de reprezentanţii poliţiei rutiere, iar restricţiile de tonaj nu erau respectate. Au fost observate situaţii în care vehicule grele, inclusiv tiruri, au tranzitat podul provizoriu.

În consecinţă, prefectul a luat măsuri imediate, alertând echipajele de poliţie prezente în zonă şi solicitând, telefonic, inspectorului-şef al IPJ Suceava şi şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava, să supravegheze şi să intensifice patrularea în zonă pentru a asigura respectarea restricţiilor de tonaj.

La finalul vizitei de lucru, prefectul a luat legătura cu directorul general al DRDP Iaşi, Ovidiu Laicu, şi a cerut implementarea măsurilor necesare pentru a se asigura că restricţiile de tonaj sunt respectate în conformitate cu atribuţiile administratorului drumului.

Prefectul Alexandru Moldovan a subliniat importanţa finalizării acestui obiectiv de investiţii pentru infrastructura judeţului şi a apelat la eforturi comune şi susţinute pentru a se evita întârzierile, mai ales în contextul apropiatei ierni.

Podul provizoriu este esenţial pentru locuitorii zonei şi dezvoltarea infrastructurii judeţului Suceava, a precizat prefectul. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI