Un muncitor a căzut pe o placă de beton, la un bloc în construcţie din Suceava

> El a fost găsit în stare de semiconştienţă

 Un muncitor necalificat a ajuns, luni, la UPU a Spitalului Suceava, după ce a căzut pe o placă de beton a unui bloc în construcţie.

Potrivit primelor date din anchetă, aflăm că Poliţia Suceava a fost sesizată prin 112, luni dimineaţa, că pe strada Traian Vuia, unde sunt blocuri în construcţie, o persoană a căzut de la înălţime şi a fost găsită în stare de inconştienţă.

Patrula de poliţie ajunsă la faţa locului a găsit bărbatul întins pe jos, pe o placă de beton, unde lucra, iar un echipaj din cadrul SMURD Suceava deja îi acorda primul ajutor.

În urma discuţiilor purtate s-a stabilit că bărbatul este muncitor necalificat în cadrul unei firme şi se afla în timpul programului de lucru.

El a precizat că în timp ce se afla la etajul al doilea al blocului, a urcat pe o grindă aflată la o înălţime de aproximativ 2 metri, s-a dezechilibrat şi a căzut pe placa de beton.

La Spitalul Judeţean, a fost diagnosticat cu „traumatism craniofacial prin cădere de la o înălţime de aproximativ 2 m, contuzie regiune subaxilară dreaptă”.

În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliţiei Suceava, pentru infracţiunile „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi, respectiv, „vătămare corporală din culpă”. Urmează a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI