Ion Lungu vrea ca preţul abonamentelor să fie 100 de lei pentru toate parcările de reşedinţă

> El recunoaşte că s-ar putea ca unii să nu prindă mereu loc de parcare, dar că vor fi puţine cazuri…

Primarul Ion Lungu a anunţat, miercuri, că a decis „să nu mai facă discriminare” la costul abonamentelor pentru parcările de reşedinţă şi că va propune Consiliului Local Suceava să aprobe ca acestea să fie de 100 de lei pe an, pentru toate cele 46 de parcări.

„Putem lua în calcul să dăm de anul viitor un card gratuit riveranilor, pentru că apar discuţii interminabile, pentru că cel din Burdujeni se compară cu cel din centru, cel din Obcini cu cel din George Enescu şi aşa mai departe” a spus Lungu.

Primarul arată că s-au inflamat lucrurile din luna octombrie şi că a făcut proiect de hotărâre astfel încât toţi să plătească 100 de lei pe an.

„Pentru toate cele 46 de parcări – 100 de lei. O sumă modică” susţine Ion Lungu.

Edilul-şef este de părere că prin introducerea acestor parcări cu plată se face „cât de cât” ordine în parcări, pentru că altfel e „o dezordine totală”.

Lungu a recunoscut că pot fi câteva situaţii în care cei care au abonamente să nu prindă mereu loc de parcare, dar susţine că ei vor avea posibilitatea să parcheze pe alte străzi din apropiere.

Primarul a respins teza că, fără asigurarea unui loc de parcare, încasarea abonamentului este „înşelăciune”.

El spune că dintr-o parcare de reşedinţă se marchează doar 70% din locuri, iar celelalte rămân vacante.

„Sunt puţine cazurile în care pot rămâne fără loc de parcare” a arătat Lungu.

Primarul a mai declarat că cei care au abonament de parcare de reşedinţă vor putea parca oriunde în parcările de reşedinţă ale municipiului şi că va discuta aceste aspecte cu cei care se ocupă de implementarea proiectului.

Totodată, Lungu a precizat că vor fi acordate abonamente doar pentru 70% din locurile de parcare de reşedinţă.

„Dacă au dat 70% din locurile de parcare vor spune: Îmi pare rău, nu mai avem. Atunci la parcare are prioritate primul venit. Parchează acolo. Nu putem asigura fiecăruia în faţa blocului, aşa cum vrea fiecare, în faţa geamului de la apartament” a spus Lungu.

Primarul a specificat că din cele circa 2.500 de locuri de parcare de reşedinţă, vor fi oferite abonamente pentru 70%.

El nu a putut spune care este numărul de maşini înmatriculate în municipiul Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI