Spaţiul verde dintre blocuri se distruge pentru construirea unei clădiri de birouri

Zeci de locatari din blocuri situate pe strada Alexandru cel Bun, în zona „Bazin”, sunt revoltaţi după ce, luni, s-au început lucrări „de defrişare a spaţiului verde” dintre blocuri, în zona respectivă urmând să fie ridicată o clădire de birouri şi să fie amenajată o cale de acces auto spre strada Alexandru cel Bun.

Oamenii din zonă spun că este „de neconceput” ceea ce se întâmplă şi se întreabă cum s-a obţinut aprobare pentru realizarea acestor investiţii.

Unii cred că e imposibil de înţeles ceea ce s-a avizat de Primăria Suceava, pentru că nu e nimeni de acord dintre vecini, iar, în plus, astfel ar urma să fie tăiaţi şi nuci care sunt protejaţi prin lege.

O femeie spune că locuieşte în zonă de 60 de ani şi că nu şi-a putut închipui că, deodată, „cineva se împroprietăreşte cu terenul dintre blocuri şi mai primeşte şi aprobare pentru construcţie”.

„Îşi face de cap fiecare cum vrea” a adăugat un alt localnic.

O locatară a arătat că în zona respectivă erau şi trei veveriţe, care acum au fugit.

„Sunt revoltată pentru asemenea lucruri hâde care se întâmplă în România. Ăsta e un lucru hâd” a spus locatara.

Un alt locatar a spus că Primăria Suceava a plantat un copac în zona respectivă acum 5 ani, iar acum acesta e marcat pentru tăiere. „Puieţii primăriei au ajuns victimele autorizaţiei primăriei” a spus acesta.

El a menţionat că în zona respectivă sunt conducte de utilităţi – gaze natural, agent termic, apă potabilă – şi se întreabă cum de s-a putut obţine autorizaţie pentru respectiva investiţie.

„Totul contravine legilor şi bunului simţ. Ei au intrat pe terenul celor care locuiesc aici” a adăugat locatarul.

O altă localnică revoltată ne-a spus că „lăcomia n-are omenie” şi că este de neconceput să se distrugă această zonă verde.

„Au făcut ce-au vrut” a mai spus locatara.

Situaţia este cu atât mai ciudată cu cât proprietarii pe terenurile cărora s-au edificat blocurile respective au fost despăgubiţi la vremea respectivă.

„Fostul proprietar a fost despăgubit. De unde au apărut proprietari acum? Terenul era al primăriei. Domnul acesta e din luna mai proprietar” ne-a informat o altă locatară.

Ea consideră că este vorba de „ingineriile primăriei” şi că locatarii au fost trimişi la plimbare în parc, dacă vor spaţiu verde… (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI