Rectorul USV spune că la cantină studenţii preferă să plătească cu cardul sau telefonul, dar că pot achita masa şi în numerar

Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a explicat, luni, într-o conferinţă de presă, că măsura prin care în primele trei ore de la deschiderea cantinei studenţeşti la începutul acestui an universitar s-a putut plăti doar cu cardul a fost „o interpretare exagerată” a ordinului pe care l-a emis, motiv pentru care, după ce a aflat, a dispus să se poată achita şi în numerar.

„Lucrurile au revenit la normal” a arătat rectorul USV.

El a menţionat că a aflat de situaţia de la cantină din presă şi că… studenţii nu au reclamat oficial nimic.

Valentin Popa a precizat că personalul de la cantina studenţească a trecut dintr-o extremă în alta, „excesiv şi total nepotrivit”, arătând că de trei ani face demersuri pentru ca cei care iau masa la cantina studenţească să poată achita şi cu cardul bancar.

„Ordinul a fost îndreptat către angajaţi” a explicat rectorul USV, care a arătat că au fost situaţii în care nu a existat posibilitatea să se plătească cu cardul, din cauză că POS-urile nu erau la vedere, fiind „ascunse”.

El a menţionat că studenţii plătesc mai puţin cu cardul şi mai mult cu aplicaţia de la telefonul mobil şi că a constatat că, de la începutul anului, numărul celor care plătesc în numerar a scăzut, deşi numărul de persoane care achită serviciile cantinei a rămas constant de circa 1.000-1.200 de persoane pe zi.

Valentin Popa a mai declarat că nu a fost interzisă plata cu numerar, mai ales că ştie că la începutul anului universitar sunt „boboci” care nu deţin carduri, aceştia provenind din mediul rural, din Ucraina sau din Republica Moldova. Dar în următoarea perioadă şi aceştia vor fi la rândul lor beneficiari de carduri bancare mai ales că bursele de virează în cont bancar.

Rectorul USV a subliniat că se lucrează ca plăţile să fie făcute preponderent cu cardul, mai ales că ştie că o economie neagră şi gri este generată de faptul că se pot face plăţi în numerar, motiv pentru care şi guvernul propune limitarea plăţilor în numerar la 5.000 de lei pe zi.

Valentin Popa a mai spus că a acordat o aprobare generală pentru ca la cantină să se poată face plăţi în numerar, dar a constatat că acestea au scăzut considerabil.

Rectorul USV a mai precizat că la cantina studenţească au voie, potrivit legii, să mănânce studenţii, elevii şi personalul didactic, iar prin „personal didactic” se înţelege şi personalul didactic şi personalul didactic auxiliar.

El a spus că USV a plătit amendă pentru că s-au găsit foarte multe persoane din exterior care mănâncă la cantina studenţească.

„Am observat şi eu că mulţi dintre cei care discută despre acest subiect de la cantină nu servesc masa la cantină din simplul motiv că nu au dreptul. Deja încep să mă tem că există mulţi care nu au dreptul şi totuşi se strecoară şi servesc masa, deşi sunt anunţuri şi personalul cantinei cunoaşte pentru că nu suntem atât de mulţi” a mai declarat Valentin Popa. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI