Preasfinţitul Părinte Irineu Crăciunaş a fost pomenit în localitatea natală la împlinirea a 50 de ani de la trecerea în veşnicie

Cel care a fost numit Episcopul cel bun, Preasfinţitul Părinte Irineu Crăciunaş, a fost comemorat astăzi, 8 octombrie 2023, în satul natal, Sadova, cu prilejul împlinirii a jumătate de veac de la trecerea sa la cele veşnice. Trei ierarhi ai Bisericii noastre au înălţat rugăciuni pentru cel care a fost vrednic arhiereu al Bisericii lui Hristos. Preasfinţitul Părinte Irineu Suceveanul a fost Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor între anii 1969-1973, fiind şi fiu duhovnicesc al viitorului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Iustin Moisescu.

În Duminica a XX-a după Rusalii, în sunet de clopot, în faţa Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Sadova au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, dar şi cu flori, de către tineri de toate vârstele îmbrăcaţi în frumosul costum naţional specific acestor meleaguri, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar.

După închinarea în sfântul locaş, cei trei ierarhi au săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în imediata apropiere a bisericii. Alături de slujitori ai sfintelor altare ale parohiilor din împrejurimi, din soborul slujitor au făcut parte arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor, arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural, şi pr. Aurel Goraş, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, precum şi numeroşi clerici, fii ai satului. Un oaspete de seamă a fost protoschimonahul Ştefan Nuţescu de la Chilia „Buna Vestire” a Schitului românesc Lacu, din Sfântul Munte Athos.

Gazdele acestui eveniment deosebit de important pentru întreaga comunitate au fost pr. Iustinian Irineu Horga, paroh al Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Sadova, şi pr. Ionuţ Ionescu, unul dintre iniţiatorii acestui eveniment, căsătorit cu nepoata surorii Preasfinţitului Irineu Crăciunaş.

În prezenţa a numeroşi credincioşi, la finalul slujbei a fost săvârşită slujba Parastasului pentru Preasfinţitul Părinte Irineu Suceveanul. La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor s-au săvârşit astăzi slujbe de pomenire pentru sufletul unuia dintre cei mai vrednici fii ai Sadovei Bucovinei, „satul cu oameni frumoşi”.

Cuvântul de învăţătură referitor la textul Sfintei Evanghelii care relatează una dintre minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Învierea fiului văduvei din Nain, a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie. Ierarhul a amintit şi câteva dintre trăsăturile personalităţii celui comemorat în această zi, evocând întâlnirea personală cu acesta din timpul anilor de seminar.

„Eram elev şi toţi l-au primit cu dragoste şi a arătat atâta apropiere şi ne-a vorbit tuturor ca un părinte. Nu bănuia nimeni că la 40 şi ceva de ani avea să plece din viaţa aceasta. Era aşteptat peste tot să meargă să mângâie cu cuvântul său pe credincioşi, pe preoţi, şi multe văduve şi persoane necăjite, copii orfani se hrăneau din milostenia Preasfinţitului Irineu, care nu ţinea nimic pentru sine. Avea şi de aici, din sat, ofrande ce i se aduceau şi toate le împărţea cu bucurie celor ce nu aveau. Viaţa lui era pomenită de mulţi din cei ce l-au cunoscut şi colegii mei vorbeau şi toţi care erau din judeţul Iaşi ştiau câtă milostenie şi câtă dragoste are Preasfinţitul Irineu. Şi iată, a fost prohodit atunci când a murit la Mănăstirea Neamţ. Acolo eram de faţă cu toţi elevii seminarişti. A fost atâta jale şi, spre mirarea multora, cel mai mult l-a jelit însuşi mitropolitul, pe care nu l-a văzut niciodată cineva plângând. Dar atât de mult l-a regretat pe Episcopul Irineu. (…) Episcopul Irineu Crăciunaş ne este nouă astăzi un păstor care ne veghează de Sus. Pentru că viaţa lui atât de curată şi atât de frumoasă, precum au descris-o toţi cei ce l-au cunoscut îndeaproape, a fost o viaţă de jertfă, o viaţă de credinţă lucrătoare prin iubire, cum spune Sfântul Apostol Pavel. Şi ca elev, şi ca student, cronicile spun că a fost model în toate şi că a avut o viaţă pilduitoare pentru colegii săi, pentru părinţii slujitori, cât a fost preot, pentru ierarhi cât a fost slujitor ca Episcop-Vicar în Arhiepiscopia Iaşilor.”

A urmat cuvântul arhim. Dosoftei Dijmărescu, în cadrul căruia au fost prezentate cele patru volume omagiale închinate Preasfinţitului Părinte Irineu. Acestea cuprind viaţa, opera şi evocări ale ierarhului bucovinean, şi au fost publicate la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, prin strădania părinţilor de la Mănăstirea Putna şi cu sprijinul financiar al Secretariatului de Stat pentru Culte, condus de domnul Ciprian Vasile Olinici. Totodată, au fost amintite cele mai importante momente din viaţa ierarhului de la a cărui naştere în Împărăţia lui Dumnezeu s-au împlinit 50 de ani.

„Pe lângă binele pe care l-a sădit în lume prin faptele sale, Episcopul Irineu a lăsat comori de învăţătură teologică şi duhovnicească în scris. A publicat numeroase articole de teologie morală pe teme precum: responsabilitatea morală, rolul voinţei, îndrumătorul duhovnicesc şi ucenicul, pacea, dreptatea, pocăinţa. Acestea sunt cuprinse în volumul al II-lea. După întoarcerea în Moldova, a tipărit sute de pagini de scrieri despre pictura mănăstirilor din Moldova şi mai ales despre pictura exterioară a mănăstirilor bucovinene. Acestea sunt cuprinse în volumul al III-lea, alături de câteva articole de istorie şi cronică a vieţii bisericeşti contemporane. Chiar dacă viaţa sa a fost scurtă, după criteriile noastre umane, prin faptele şi scrierile sale el a fost ceea ce şi-a dorit să fie: binevestitor al Evangheliei lui Dumnezeu în lume. Bunul Dumnezeu să îl odihnească cu drepţii pe cel care a fost numit bunul Irineu şi fie ca lumina vieţii şi a scrierilor lui ne însufleţească pentru a urma şi noi drumul lui Hristos, spre care el a mers dor neostenit.”

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a vorbit despre cele patru lucrări „buchete” dedicate ierarhului şi scriitorului omagiat astăzi, Înaltpreasfinţia Sa fiind şi cel care a semnat cuvântul înainte al celui dintâi volum despre „Bunul Irineu”, aşa cum îl numea Mitropolitul Iustin Moisescu.

„Nu cred că s-ar fi adunat toate scrierile Vlădicului Irineu în aceste patru buchete fără implicarea Mănăstirii Putna, coordonată fiind activitatea de părintele exarh, de părintele arhimandrit Melchisedec. S-a făcut o lucrare pe măsura şi vrerea lui Dumnezeu, dar şi pe măsura inteligenţei Vlădicului Irineu. Nu era un scriitor de duzină. Sunt mulţi scriitori astăzi, dar de duzină. Era un scriitor de ţinută şi probabil că acest fapt i-a deranjat şi pe cei care au hotărât ca să i se scurteze viaţa. Am scris un cuvânt înainte la primul volum şi am făcut o abordare a instituţiei episcopului-vicar în Biserica Ortodoxă, ca unul care am fost în această demnitate timp de trei decenii. Vlădica Irineu a făcut parte din această tagmă, din această stepenă, numărându-se printre episcopii-vicari ai Mitropoliei, pe atunci Moldovei şi Sucevei, acum ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de cea mai bună calitate. Narcis Creţulescu, Nicodim Munteanu, Grigorie Leu – v-am adus în atenţie doar trei nume din cele multe ale celor al căror sfârşit a fost sub semnul întrebării. ”

Chiriarhul locului a oferit apoi distincţii de vrednicie binefăcătorilor şi susţinătorilor lucrării Bisericii, ca semn al preţuirii şi recunoştinţei pentru meritele deosebite în promovarea şi susţinerea valorilor creştin-ortodoxe româneşti. Primarul comunei Sadova, Mihai Constantinescu, şi sora Episcopului Irineu, doamna Rodica Constantinescu, au primit cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Ordinul „Crucea Bucovinei”, pentru „remarcabila activitate în slujirea Bisericii şi Comunităţii”.

În încheiere, pr. paroh Iustinian Irineu a adus mulţumire ierarhilor, în numele Consiliului Parohial şi al credincioşilor din Parohia „Sfântul Gheorghe” Sadova, pentru binecuvântare şi pentru faptul că au ales să fie prezenţi la slujba Sfintei Liturghii, dar şi la slujba de pomenire la cei 50 de ani pentru arhiereul iubit, Irineu Crăciunaş, Episcop-Vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei.

Preasfinţitul Părinte Irineu Crăciunaş Fiu al meleagurilor bucovinene, Gavril, viitorul episcop Irineu Suceveanul, s-a născut la Sadova la 6 octombrie 1928, fiind cel de-al doilea copil al părinţilor Maria şi Toader Crăciunaş.

După terminarea studiilor la Liceul „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar de la Sibiu. Studiile doctorale efectuate la Bucureşti au fost urmate de cele în Elveţia, la Institutul Ecumenic de la Bossey.

În anul 1952 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După perioada în care a fost asistent-duhovnic la Institutul Teologic din Sibiu a fost chemat în anul 1962 la Iaşi de către Mitropolitul Iustin Moisescu. A împlinit mai multe ascultări în Administraţia Centrului Eparhial Iaşi, a fost numit vicar administrativ al eparhiei şi mai apoi Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, în perioada 1 iunie 1969 şi 19 ianuarie 1973, cu titlul „Suceveanul”.

De-a lungul vieţii s-a remarcat printr-o bogată activitate editorială, publicând numeroase articole şi studii teologice, mai ales în ceea ce priveşte Teologia Morală şi Istoria Artei.

Preasfinţitul Părinte Irineu Crăciunaş şi-a început călătoria spre veşnicie la 19 ianuarie 1973, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Neamţ.

IRINA URSACHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI