Fotbal

„Cupa Prieteniei”, ediţia a VII-a

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, joi, 5 octombrie 2023, de Ziua Mondială a Educaţiei, terenul de fotbal din satul Basarabi, comuna Preuteşti, a găzduit ediţia a şaptea a campionatului de fotbal „Cupa Prieteniei”, adresat tinerilor cu vârsta între 14 – 17 ani, din parohiile din Protopopiatul Fălticeni.

Echipele au fost reparti-zate în două grupe, toate meciurile fiind disputate după regula de a juca „fiecare echipă cu fiecare echipă”. Tinerii jucătorii şi-au manifestat bucuria de a participa la această competiţie, dar şi dorinţa de a ieşi învingători de pe teren, dezvoltând spiritul de echipă.

Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie pentru copii, care se desfăşoară în cadrul mai multor parohii din Protopopiatul Fălticeni, cu rolul de a-i apropia mai mult de Biserică, de a redescoperi valorile prieteniei şi a colaborării şi, mai ales, de a petrece timpul liber de Ziua Educaţiei în comuniune cu ceilalţi.

Activitatea s-a desfăşurat cu bunăvoinţa dlui Grigore Lucian, proprietar al terenului şi susţinător al acestei activităţi.

Meciurile de fotbal au fost arbitrate de către prof. Cătălin Holca, prof. Mihai Mălai şi prof. Iulian Gogu, într-o atmosferă frumoasă, în care nu s-a acordat niciun cartonaş galben sau roşu, deşi au fost destul de disputate, iar asistenţa medicală a fost asigurată de un cadru sanitar de specialitate, activitatea fiind supervizată de dna Ioana Grigore, administrator al terenului de sport.

După disputarea meciurilor, s-au calificat primele două echipe din fiecare grupă după obţinerea unui punctaj în care doar golaverajul a făcut diferenţa, echipa din Basarabi trecând mai departe după ce a dispus de echipa din Liteni cu scorul de 2-0, iar în cealaltă semifinală, echipa din Rădăşeni a învins echipă din Arghira, după un meci disputat până în ultima secundă, cu 4 la 2.

Astfel, „Cupa Prieteniei”, trofeul tinereţii, a fost înmânată echipei din Basarabi, coordonată de către pr. Romică Carp, care a învins în finală echipa „Sfinţii Mercurie şi Ecaterina” din Rădăşeni, cu scorul de 2 la 1.

Premierea a avut loc în prezenţa organizatorilor şi a echipelor participante, unde fiecare dintre jucători au primit diplome şi medalii.

Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu şi-a exprimat la final gândul de încântare pentru desfăşurarea acestei activităţi în care toţi au ieşit învingători, „dorindu-se păstrarea acestei tradiţii în care tânăra generaţie să îşi arate mereu interesul şi dragostea pentru activităţile ce le sunt dedicate, păstrând vie legătură faţă de Biserică şi părinţii lor duhovniceşti. Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, pentru binecuvântare şi sprijinul acordat în toate evenimentele pe care le desfăşurăm la nivelul parohiilor din Protopopiatul Fălticeni, organizatorilor care au făcut posibilă această acţiune, dar şi preoţilor care au răspuns afirmativ prin participarea la acest eveniment”.

Echipa câştigătoare în cadrul acestui turneu va reprezenta Protopopiatul Fălticeni în competiţia ce se va desfăşura la nivelul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, „Cupa Muşatinilor”.

Pr. GABRIEL CARP

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI