Asistăm la un episod semnificativ din viaţa Mântuitorului Hristos. Cultul divin la poporul evreu presupunea şi lecturarea Sfintelor Scripturi în fiecare zi de Sabat, cât şi la sărbători. În acest scop, evreii împărţiseră atât cărţile istorice, cât şi pe cele profetice, în pasaje numite paraşe, respectiv haftare, astfel încât să acopere întregul an liturgic.
Fiind invitat să lectureze un astfel de fragment din cărţile profeţilor, Hristos lecturează tocmai un text scris cu aproximativ şapte secole înainte de naşterea Lui, text prin care Isaia (61,1-2) descrie amnistia anului jubiliar cu privire la cei oprimaţi (la fiecare al 50-lea an în Israel se ţinea anul jubiliar care presupunea, printre altele, eliberarea tuturor israeliţilor aserviţi compatrioţilor lor, precum şi recăpătarea proprietăţii familiale de către orice om care o înstrăinase forţat de sărăcie), dar şi profeţeşte acele binecuvântate zile în care Mesia îşi va desfăşura activitatea sfinţitoare între oameni.
Cuvintele respective reflectă precis misiunea şi scopul pe care avea să le aibă în această lume Mesia cel mult aşteptat. Misiunea consta în a aduce în primul rând vindecare spirituală tuturor oamenilor ce aveau să creadă în El.
Punctul culminant al acestui episod este acela în care Iisus proclamă în sinagoga satului Său natal, Nazaret, faptul că El este Cel despre care scrisese profetul Isaia. Vestea bună şi cuvintele pline de har şi putere rostite de El au uimit şi inspirat pe toţi cei prezenţi, care „încuviinţau şi se mirau de cuvintele” Lui. Pasajul redat reprezintă un moment istoric – Iisus Nazarineanul proclamă în auzul tuturor că El este Mesia, Fiul lui Dumnezeu.
În egală măsură textul ne aminteşte de dragostea şi compasiunea lui Dumnezeu faţă de cei săraci, bolnavi şi în suferinţă, şi de dorinţa Sa de a elibera pe cei înrobiţi de boala sufletească (păcatul). Mai mult, Hristos ne învaţă să fim empatici cu nevoile celor din jurul nostru şi să aducem speranţă şi ajutor acolo unde este nevoie. Suntem îndemnaţi să reflectăm la modul în care ne îndeplinim propriile misiuni în viaţă, să fim instrumentele harului şi iubirii lui Dumnezeu în lume. Ne arată că gândurile, cuvintele şi acţiunile noastre pot fi mijloace prin care aducem vindecare şi speranţă în vieţile celor din jurul nostru. Ne încurajează să fim buni, milostivi şi iubitori, asemenea lui Hristos, şi să continuăm să aducem lumină în întunericul lumii.
Pr. ADRIAN DUŢUC
Comentarii