> Consiliul Judeţean Suceava finalizează un proiect de peste 1 milion de lei pentru sănătatea orală a copiilor
Consiliul Judeţean Suceava a organizat marţi, 19 mai, la Auditorium „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, evenimentul public de informare şi încheiere a proiectului „Dinţi sănătoşi, copii sănătoşi” (cod SMIS 331770). Iniţiativa a vizat îmbunătăţirea accesului copiilor din judeţ, inclusiv a celor cu nevoi speciale, la servicii stomatologice moderne şi de calitate.
Proiectul a fost implementat de Consiliul Judeţean Suceava în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi a fost finanţat prin Programul Sănătate 2021–2027.
În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele obţinute, investiţiile realizate şi impactul estimat asupra comunităţii, urmate de vizitarea noului cabinet stomatologic pediatric din cadrul Ambulatoriului Spitalului Judeţean.
Aflăm că obiectivul principal al proiectului a fost înfiinţarea şi dotarea unui cabinet de asistenţă medicală stomatologică pediatrică modern, adaptat nevoilor copiilor. Cabinetul este echipat cu aparatură de ultimă generaţie, oferind condiţii sigure, prietenoase şi adecvate tratamentelor pediatrice. Se estimează că va deservi aproximativ 6.580 de copii pe an, punând accent pe prevenţie, diagnostic precoce şi educaţie sanitară.
Valoarea totală a proiectului este de 1.011.251,13 lei, din care: 85% fonduri europene nerambursabile (FEDR) – 859.563,46 lei; 13% buget naţional – 131.462,64 lei; 2% contribuţie proprie – 20.225,03 lei.
Perioada de implementare a fost de 16 luni, între 5 februarie 2025 şi 4 iunie 2026.
„Sănătatea orală este esenţială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Afecţiunile dentare netratate pot afecta alimentaţia, somnul, performanţa şcolară şi starea emoţională. Prin acest proiect oferim acces la servicii medicale de specialitate la standarde europene” au subliniat reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava. (N.B.)


























Comentarii