Un accident rutier s-a produs miercuri dimineaţa, pe şoseaua E 85 (DN 2), pe raza comunei Grăniceşti.
Potrivit slt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, două autoturisme au fost implicate în coliziune.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Suceava au intervenit de urgenţă cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2.
La faţa locului au ajuns, de asemenea, două ambulanţe SAJ pentru a acorda asistenţă medicală.
Potrivit sursei citate, trei persoane au fost rănite.
Echipajele medicale şi paramedicale le-au monitorizat şi le-au acordat îngrijiri la locul accidentului.
Un tânăr şofer a intrat cu BMW-ul pe contrasens, lovind frontal o maşină ce circula regulamentar
Accidentul rutier soldat cu trei victime rănite s-a produs pe DN 2, la km 455+800m, pe raza comunei Grăniceşti.
Potrivit poliţiştilor din cadrul SPR 13 Bălcăuţi şi al Compartimentului Rutier al Poliţiei Oraşului Siret, un autoturism BMW condus de un tânăr de 20 de ani din comuna Horodnic de Sus a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Volkswagen Passat condus de un bărbat de 77 de ani din Grăniceşti, care o avea pasageră pe soţia sa de 72 de ani.
În urma impactului violent, toţi cei trei ocupanţi au suferit leziuni şi au fost transportaţi de echipajele SAJ la Spitalul Judeţean.
Diagnosticele preliminare: conducătorul Volkswagen Passat: traumatism prin accident rutier, TCC fără pierderea conştiinţei; pasagera din spate: traumatism prin accident rutier, traumatism hemitorace stâng, traumatism umăr şi braţ stâng. conducătorul BMW: contuzie genunchi drept, policontuzionat prin accident rutier.
Conducătorul BMW a fost testat cu etilometrul, rezultatul fiind negativ. Celălalt conducător auto nu a putut fi testat pe loc, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (N.B.)
























Comentarii