Suceveancă de 64 de ani, amendată cu 4.000 de lei după o sesizare falsă la poliţie

 Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni au fost chemaţi joi, în jurul orei 22:01, printr-un apel la 112, pentru o pretinsă infracţiune de furt şi lovire.

O femeie de 64 de ani din municipiul Suceava şi-a reclamat concubinul, un bărbat de 61 de ani, susţinând că acesta i-ar fi furat 1.400 de lei şi ar fi agresat-o fizic.

La faţa locului, în apartamentul situat pe strada Jean Bart, poliţiştii au constatat că reclamanta se afla într-o stare avansată de ebrietate. În urma verificărilor efectuate, suma de bani reclamată ca fiind furată a fost găsită în buzunarul hainei pe care femeia o purta.

Din discuţiile purtate cu aceasta, poliţiştii au stabilit că nu a existat nicio agresiune din partea concubinului, care nu se afla la domiciliu în acel moment. De asemenea, femeia nu prezenta urme vizibile de violenţă.

Concluzia anchetei preliminare a fost că nu s-a produs nicio faptă de natură penală sau contravenţională în sarcina bărbatului. Ca urmare, femeia de 64 de ani a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform OUG nr. 34/2008. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI