Cu stâlpări în mâini şi cu Hristos în inimă: Pelerinajul de Florii la Rădăuţi

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 4 aprilie 2026, la Rădăuţi a avut loc tradiţionalul Pelerinaj de Florii, un eveniment de profundă încărcătură duhovnicească, care a adunat clerici, monahi şi numeroşi credincioşi într-o atmosferă de rugăciune şi comuniune.

Manifestarea a debutat la ora 15:30, prin săvârşirea Slujbei Vecerniei unită cu Litia în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuţi. În cadrul slujbei, au fost binecuvântate stâlpările – finicul – , simbol al biruinţei vieţii asupra morţii şi al primirii lui Hristos ca Împărat al păcii. Acest gest liturgic aminteşte de întâmpinarea Mântuitorului în Ierusalim, când mulţimile L-au întâmpinat cu ramuri de finic şi cu strigarea „Osana!”, recunoscând în El pe Cel trimis de Dumnezeu.

După încheierea slujbei, participanţii au pornit în procesiune către Mănăstirea Bogdana, într-o mărturisire publică a credinţei, transformând străzile oraşului într-un spaţiu al rugăciunii şi al bucuriei duhovniceşti. Pelerinajul a reprezentat nu doar o rememorare a unui moment istoric – evanghelic, ci şi o asumare vie a credinţei, în comuniune frăţească şi în unitate de cuget şi simţire.

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în tradiţia ortodoxă drept Duminica Floriilor, are o semnificaţie aparte în viaţa Bisericii, fiind poarta de intrare în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Ea îmbină, în chip paradoxal, bucuria întâmpinării lui Hristos cu presimţirea suferinţei ce va urma, chemând pe fiecare credincios la o trăire conştientă şi responsabilă a drumului către Înviere. Stâlpările purtate în mâini devin astfel semne ale biruinţei, dar şi ale angajamentului personal de a-L urma pe Hristos pe calea Crucii.

Evenimentul a fost un prilej de întărire duhovnicească şi de reafirmare a valorilor credinţei ortodoxe în spaţiul comunităţii locale, evidenţiind unitatea dintre slujirea liturgică şi mărturisirea publică a credinţei.

La buna desfăşurare a pelerinajului au contribuit părinţii slujitori din Protopopiatul Rădăuţi, părinţii din Cancelaria Protopopiatului, precum şi cei care au asigurat cântarea la strană. De asemenea, au fost alături părinţi şi maici din mănăstirile şi schiturile din cuprinsul protopopiatului, oferind prin prezenţa lor o mărturie vie a comuniunii dintre viaţa parohială şi cea monahală.

Un sprijin important a fost oferit de autorităţile locale, în frunte cu domnul primar al municipiului Rădăuţi, precum şi de instituţiile abilitate, care au contribuit la buna organizare şi desfăşurare a acestui eveniment.

Pelerinajul de Florii de la Rădăuţi se înscrie astfel în rândul manifestărilor care dau mărturie despre vitalitatea vieţii bisericeşti şi despre dorinţa credincioşilor de a trăi autentic bucuria întâlnirii cu Hristos, pregătindu-se, prin rugăciune şi comuniune, pentru lumina Învierii.

Pr. dr. CONSTANTIN OPREA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI