Noi trebuie să avem roade continuu, pentru că nu ştim în ce timp va trebui să dăm seama de roadele noastre. Şi noi dăm seama de roadele noastre în momentul în care Dumnezeu a hotărât să murim. Adică a hotărât să trecem prin puntea numită moarte dincolo. Deci, Dumnezeu ne judecă întru acea stare în care suntem găsiţi la moarte. Deci smochinul, deşi nu era vremea roadei, este o pildă pentru noi, căci neavând rod, a fost blestemat de Iisus.
Hristos n-a făcut niciun rău cu asta şi a trebuit să ne dea explicaţia că totuşi fără roade cădem în sentinţa asta. Şi el n-a procedat aşa cu un om. Erau atâţi păcătoşi, pe care puteau să îi distrugă, să arate ce lucrare poate avea răul!… Şi atunci a ales ceva fără raţiune, sentiment, voinţă. Fără suflet! A ales o plantă, un smochin. Şi pentru el a acordat această stare, a lăsat să se întâmple aşa ca să ne dea nouă pildă. Răspunsul la întrebare este: să fim atenţi oricând, pentru că noi nu ştim ceasul în care trebuie să dăm seama.
(Părintele Nicolae Tănase, Soţul ideal, soţia ideală, Editura Anastasis, Sibiu 2012, p. 173)
Comentarii