„Bucurie şi Lumină” la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”

> Elevi şi profesori au dăruit cadouri persoanelor vulnerabile

Elevi şi cadre didactice de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi au transformat generozitatea în fapte concrete vineri, 3 aprilie, prin acţiunea de voluntariat „Bucurie şi Lumină – Generozitate şi spirit civic”.

În cadrul strategiei instituţionale de implicare în proiectele SNAC, voluntarii au strâns şi pregătit cadouri pentru persoanele vulnerabile din trei centre: Centrul Elisabeta Cacica, Centrul Sf. Maria Vadu Moldovei şi Casa de tip familial „Universul copiilor” Rădăuţi. Scopul acţiunii a fost să aducă un strop de bucurie şi lumină în viaţa beneficiarilor, cu ocazia apropiatelor sărbători pascale.

Activitatea a fost coordonată de prof. Loredana Puiu, reprezentant SNAC al colegiului, şi s-a bucurat de sprijinul deplin al echipei manageriale – prof. dr. Adrian Nicolae Puiu şi prof. dr. Luminiţa Lăzărescu. Clubul de voluntariat „Pentru TINEReI & COMUNITATE” a avut un rol esenţial, membrii săi demonstrând implicare exemplară, empatie şi responsabilitate socială prin colectarea şi împachetarea cadourilor.

„Această acţiune arată că spiritul civic şi generozitatea nu cunosc limite şi că, împreună, putem aduce bucurie reală în comunitatea noastră” a transmis Andreea Ignătescu, preşedinta clubului de voluntariat.

Prin astfel de iniţiative, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi continuă să promoveze valorile solidarităţii şi ale implicării civice în rândul tinerilor. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI