Prefectul judeţului Suceava, Traian Andronachi, a transmis o adresă primarului Vasile Rîmbu şi CL Suceava, solicitând includerea pe ordinea de zi a unei şedinţe a analizării numeroaselor sesizări ale cetăţenilor privind suspendarea sau modificarea unor trasee de transport public local.
În document, prefectul subliniază că, în prezent, există cartiere şi zone ale municipiului în care accesul la transportul public este serios îngreunat. Mulţi locuitori, în special elevi, persoane vârstnice şi persoane cu mobilitate redusă, sunt nevoiţi să parcurgă distanţe considerabile pe jos până la cea mai apropiată staţie.
„Această situaţie generează dificultăţi reale pentru numeroşi cetăţeni, afectând accesul facil la unităţile de învăţământ, instituţiile publice, unităţile medicale sau locurile de muncă” se arată în adresă.
Prefectul solicită Consiliului Local să analizeze: cele două plângeri prealabile menţionate, prezenta adresă, toate celelalte sesizări formulate de persoane fizice sau juridice pe această temă.
Totodată, se cere identificarea de soluţii concrete, precum reintroducerea unor trasee suspendate, modificarea traseelor existente, înfiinţarea de staţii noi sau alte măsuri administrative care să asigure un serviciu de transport public eficient, accesibil şi adaptat nevoilor reale ale sucevenilor.
Prefectul precizează că organizarea, stabilirea şi modificarea programului de transport public local, inclusiv a traseelor şi staţiilor, se realizează prin hotărâri ale CL, motiv pentru care orice decizie de suspendare sau reorganizare trebuie analizată şi dezbătută transparent în plen.
Secretarul general al municipiului va comunica adresa prefectului, împreună cu plângerile cetăţenilor, consilierilor locali, iar semnatarii sesizărilor vor fi invitaţi la şedinţa de consiliu pentru a-şi prezenta direct problemele şi punctele de vedere.
Discuţiile şi măsurile adoptate vor fi consemnate în procesul-verbal al şedinţei, iar semnatarii vor primi un răspuns oficial. Prefectul va fi informat asupra modului de soluţionare a problemelor semnalate.
Adresa prefectului reflectă o preocupare reală faţă de nemulţumirile cetăţenilor şi subliniază obligaţia autorităţilor locale de a asigura un transport public echitabil şi funcţional pentru toţi locuitorii municipiului Suceava. (N.B.)

























Comentarii