Suceava ar putea avea zbor direct spre Varşovia

> Discuţii în acest sens au fost purtate la Congresul European al Administraţiilor Locale din Polonia

Consilierul judeţean AUR Ştefan Cucoradă a reprezentat judeţul Suceava la unul dintre cele mai importante forumuri europene dedicate administraţiei locale, deschizând calea spre o posibilă conexiune aeriană directă între Suceava şi capitala Poloniei.

Evenimentul a avut loc în staţiunea Mikołajki, între 2 şi 3 martie 2026, la cea de-a XI-a ediţie a Congresului European al Administraţiilor Locale (European Congress of Local Governments), organizat de Institutul pentru Studii Estice în parteneriat cu Forumul Economic.

Congresul a stabilit un nou record de participare, reunind peste 3.000 de lideri locali, primari, consilieri, experţi internaţionali, reprezentanţi ai mediului de afaceri, academicieni şi oficialităţi guvernamentale din întreaga Europă. Sub tema „Local Government In Times of Uncertainty – Local Responses to Global Challenges”, forumul a inclus peste 250 de evenimente: sesiuni plenare, paneluri tematice, dezbateri, ateliere şi întâlniri bilaterale, toate menite să faciliteze schimbul de bune practici şi cooperarea transfrontalieră.

În cadrul panelului special dedicat cooperării România-Polonia, moderat de fostul vicepreşedinte al Parlamentului European, Ryszard Czarnecki, cu tema „Provocările guvernanţei locale şi colaborarea cu autorităţile”, consilierul sucevean Ştefan Cucoradă a luat cuvântul subliniind câteva priorităţi esenţiale pentru administraţiile locale din regiune: accesarea mai eficientă şi echitabilă a fondurilor europene de către autorităţile locale; transparentizarea procedurilor de finanţare centralizate, pentru a reduce birocraţia şi a accelera implementarea proiectelor; investiţii strategice în programe de promovare şi susţinere a turismului local, ca motor de dezvoltare economică durabilă.

La acelaşi panel au participat şi importanţi reprezentanţi polonezi: Lucjusz Nadberezny, primarul oraşului Stalowa Wola, şi Adam Ciszkowski, preşedintele Asociaţiei Primarilor din Polonia.

Cel mai important moment pentru judeţul Suceava a fost întâlnirea bilaterală cu Maciej Dziudzik, director adjunct al companiei naţionale poloneze LOT Airlines. Discuţiile s-au concentrat pe fezabilitatea lansării unei rute aeriene regulate Varşovia – Suceava (Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare”). Argumentele prezentate de consilierul Cucoradă au fost: comunitatea poloneză numeroasă şi activă din judeţul Suceava, care ar beneficia de legături directe cu patria de origine; potenţialul turistic excepţional al Bucovinei: mănăstirile pictate UNESCO (Voroneţ, Humor, Moldoviţa etc.), peisajele Carpaţilor Orientali, staţiunile montane, patrimoniul cultural şi tradiţiile autentice; creşterea traficului turistic bidirecţional, mai ales că turiştii polonezi manifestă deja un interes crescut pentru Bucovina, iar sucevenii călătoresc frecvent în Polonia pentru afaceri, studii sau vacanţe.

„Am discutat posibilitatea deschiderii unei rute aeriene Varşovia-Suceava, ţinând cont de comunitatea mare de polonezi din judeţul nostru, precum şi de potenţialul ridicat pentru turism al judeţului” a declarat Ştefan Cucoradă la întoarcerea în ţară.

Un alt punct de atracţie al congresului a fost prezenţa preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, care a susţinut o conferinţă-interviu specială. În cadrul acesteia, şeful statului polonez a transmis cele mai calde salutări delegaţiei române şi tuturor participanţilor din România, subliniind importanţa parteneriatului strategic româno-polon în context european.

Experienţa acumulată la Mikołajki va fi valorificată imediat în discuţiile cu conducerea Consiliului Judeţean Suceava. Consilierul AUR intenţionează să propună iniţiative concrete de cooperare româno-polonă, inclusiv lobby pentru ruta aeriană directă, atragerea de investiţii poloneze în turism şi accesarea comună de fonduri europene pentru proiecte transfrontaliere.

O linie aeriană Varşovia – Suceava ar reduce semnificativ timpul de călătorie (de la ore întregi cu escală la aproximativ 1,5 ore de zbor direct), ar stimula turismul, comerţul şi legăturile culturale şi ar consolida poziţia Sucevei ca destinaţie atractivă în Europa Centrală şi de Est. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI