L.D.CLEMENT
Teoretic, e destul de simplu. Comunicarea e un proces de schimb de informaţii într-un mediu anume (adesea determinat de scop), are la un capăt un emitent care – folosind un cod comun şi un canal eficient – se adresează unui receptor. Context în care mai sunt în chestie limbaj, frecvenţă etc. – nu puţine nuanţe. Şi ce te faci (când/după ce) tu, emitent interesat al unei structuri administrative, propunând mesajele dumitale cu precădere în online, în reţelele sociale, poate ca să fii popular, ţi se întorc, pe aceeaşi cale, nu zeci, nu sute, ci mii de alte mesaje diverse. Pe care, dacă tot te-ai apucat de aşa profundă trebuşoară, e bine să le citeşti pe îndelete, cu atenţie omenească şi profesională (dacă nu şi profesionistă). Eventual să vrei şi să le răspunzi ca atare, care ce şi cum zice (mai cu seamă nu ălora care de laudă – iar de la un punct nici nu mai ştii dacă te chiar aplaudă –, ci celor care te iau în colţi, fie că sunt de altă opinie, fie că nici n-au priceput despre ce era vorba). Bunăoară să ne imaginăm că alde Donald Trump, care şi dumnealui mai emite câte ceva în acest fel, s-ar aşeza – cu riscul de-a uita de joaca lui planetară de-a pacea şi războiul – să citească ici şi colo ce-i zice lumea, ba mai şi să alcătuiască nişte compuneri de răspuns. Ar fi de înţeles că cel puţin doamna Melania s-ar arăta supărată că întârzie ori (vai!) absentează de la cină. Şi cu ce folos!? Căci nici chiar aşa procesul comunicării n-ar fi autentic, căci nici chiar astfel nu toată lumea ar fi mulţumită. Mereu ar mai fi câte cineva care să zică că n-a fost ascultat ori că n-a zis până la capăt ce avea de emis…
Comentarii