L.D.CLEMENT
În România, potrivit informaţiilor existente (de până în 2022), sunt peste 80.000 de persoane care deţin titlul de doctor. Cele mai multe au fost obţinute, se înţelege, după 1990 şi, mai ales, după 1999-2000, când învăţământul universitar de la noi a trecut pe sistem Bologna. Cei mai mulţi doctori au ieşit în anii 2010-2012 (anul 2012 fiind cel de vârf!), peste 5.600, vorbindu-se că ulterior numărul lor ar fi fost în scădere.
Altfel…, sunt mulţi, sunt puţini? Sunt utili ori ba? Poate că doar un doctor poate zice. Dar se poate prezuma că, după gura lumii, ar fi fiind cam trei felul de doctori: persoane absolut dedicate şi implicate, inclusiv dăruite „formării continue”; persoane urmărind slujbe mai bune, pentru care titlul e bun în cv; persoane (din sistemul de stat) urmărind să capete în leafă „sporul de doctor” (la buget, cumva similar cu tichetul de masă şi cel de vacanţă). Să nu uităm că, în urmă nu cu mulţi ani, se bârfea despre instituţii de stat unde numai omul de serviciu nu este doctor şi despre universităţi unde şi portarii sunt doctori (aşteptând ei moment prielnic să-şi părăsească postul pentru unul de asist. univ.).
Uite că, în acest peisaj, „Guvernul lui Bolojan” (el nefiind doctor cum fu fostul premier Ponta) găseşte ca, de… la toamnă, să înjumătăţească sporul de doctor, inclusiv cu argumentul subţirel în România că acesta nu reprezintă o practică în Occident. Însă e de presupus că doctorii din structurile statului n-au a se teme prea mult. Nici n-am intrat în primăvară, iar până la toamnă se uită şi de asta. Dacă tichetele de masă sunt menţinute, să înjumătăţeşti tichetul de doctor e ca şi cum i-ai lua doctorului de stat pâinea de la gură. pentru care s-a ostenit şi a investit. Căci un doctorat nu e ieftin…
Comentarii