În locul Evei celei trupeşti, mi s-a făcut mie Evă a minţii gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute şi gustând pururea din băutura cea amară.
Poetul continuă comparaţia pe care a început-o în troparul precedent. Eva cea simţitoare este prima, este cea din cartea Facerea. Evă a minţii este gândul cel înverşunat, care se adăposteşte în trup, aşadar, înlăuntrul omului căzut, şi care îl îndeamnă continuu spre păcat, înşelându-l prin dulceaţa sa superficială. Foarte expresiv, Apostolul Pavel ne descrie această situaţie (Romani 7, 17-23).
Adam din Eden, după dreptate a fost lepădat, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu ce voi pătimi, eu cel care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viaţă?
Fiindcă Adam a încălcat porunca lui Dumnezeu a fost izgonit din Eden, locul desfătării: „Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden” (Facerea 3, 24). Greşeala protopărinţilor se referă la încălcarea unei singure porunci a lui Dumnezeu. Astfel, poetul se întreabă ce va păţi el însuşi, cel care încontinuu a călcat poruncile lui Dumnezeu. Cuvintele dătătoare de viaţă sunt dumnezeieştile porunci, a căror respectare asigură omului posibilitatea vieţii celei adevărate. Profetul David spune despre poruncile lui Dum-nezeu: „Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii” (Psalmul 15, 11). Domnul Iisus Hristos a declarat: „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6, 63), iar Apostolul Pavel remarcă: „Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu” (Evrei 4, 12).
(Simeon Koutsa, Plânsul adamic. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Editura Doxologia, Iaşi, 2012)
Comentarii