Peste 250 de destinaţii din România au fost nominalizate pentru „Destinaţia Anului 2026”

> 11 destinaţii din judeţul Suceava au fost incluse în competiţie, urmând să fie susţinute cu voturi

Cu ocazia Dragobetelui, competiţia naţională „Destinaţia Anului 2026” a anunţat lista completă a peste 250 de destinaţii nominalizate din aproape toate judeţele ţării. Judeţul Suceava se remarcă prin prezenţa consistentă în mai multe categorii, cu atracţii emblematice din Bucovina care invită la redescoperirea frumuseţilor locale şi la promovarea turismului intern.

Competiţia „Destinaţia Anului”, ajunsă la ediţia 2026, este o platformă de promovare turistică ce combină votul public, expertiza unui juriu profesionist şi un sondaj naţional reprezentativ.

Nominalizările, primite între octombrie 2025 şi ianuarie 2026, au fost anunţate oficial de Dragobete, subliniind „dragostea pentru locurile care definesc identitatea românească şi încurajând alegeri de vacanţă responsabile şi sustenabile”.

Din judeţul Suceava, destinaţiile participante includ:

> Oraşul Suceava – nominalizat în categoria „Oraşe care inspiră”;

> Vatra Dornei – în categoria „Staţiuni turistice”;

> Ţara Dornelor şi Ţinutul Rarăului – în categoria „Tărâmuri fermecate”;

> Cacica şi Ciocăneşti – în categoria „Sate de poveste”;

> Cetatea de Scaun a Sucevei şi Mănăstirea Voroneţ – în categoria „Sanctuare ale Istoriei”;

> Muzeul Bucovinei şi Muzeul „Ion Irimescu” (Fălticeni) – în categoria „Tărâmul cunoaşterii”;

> Complexul de agrement „Ariniş” (Gura Humorului) – în categoria „Joacă şi adrenalină”.

„Aceste nominalizări reflectă bogăţia patrimoniului cultural, istoric şi natural al Bucovinei, de la mănăstirile pictate celebre la staţiunile montane şi satele tradiţionale” ni s-a transmis.

Aflăm că etapa următoare va include selecţia finaliştilor, iar câştigătorii vor fi desemnaţi în aprilie 2026, prin vot public, votul juriului şi sondajul naţional „Cercetarea Destinaţia Anului”.

„Întreaga viaţă profesională mi-am dedicat-o promovării turismului românesc, aşa că am primit propunerea de a fi preşedintele juriului în competiţia Destinaţia Anului 2026 cu onoare, recunoştinţă şi un sentiment de împlinire” a declarat Alexandru Filip, preşedintele juriului ediţiei curente.

Publicul este invitat să voteze şi să susţină favoritele din Suceava pe platforma oficială a competiţiei, contribuind astfel la promovarea destinaţiilor locale şi la consolidarea imaginii Bucovinei ca regiune de excepţie. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI