În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, numită şi a Lăsatului sec de carne, rânduită de Biserică drept vreme a pocăinţei şi a pregătirii pentru începutul Postului Mare, credincioşii Parohiei Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” din Gura Humorului au primit arhiereasca binecuvântare. În mijlocul lor s-a aflat Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la finalul căreia a fost împlinită rânduiala instalării noului preot paroh al acestei comunităţi.
După ce a fost întâmpinat în sunet de clopot, potrivit obiceiului, cu pâine şi sare, dar şi cu flori, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, stareţi de la mănăstirile din eparhie şi slujitori ai sfintelor altare din oraş şi împrejurimile acestuia, sub protia părintelui arhim. Valerian Radu, Mare Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Răspunsurile la strană au fost date de corul parohiei, care a aşezat peste întreaga slujire o notă de solemnitate şi pace. La bucuria duhovnicească a zilei s-au făcut părtaşe şi maicile stareţe de la mănăstirile Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Dragomirna, precum şi cele care ostenesc în Atelierul de Broderie „Sfânta Lidia” al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a căror prezenţă a adus întărire şi mângâiere, sporind comuniunea de rugăciune a tuturor celor de faţă.
La evenimentul desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale, iar la momentul rânduit, tânărul teolog Lazăr Vlăduţ a fost hirotonit întru diacon, iar ierodiaconul Cleopa (Florin) Ifrim, întru ieromonah, pe seama Mănăstirii „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Părhăuţi, Protopopiatul Suceava I.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Damaschin a tâlcuit fragmentul scripturistic de la Sfântul Evanghelist Matei, evidenţiind în mod deosebit că, în măsura în care ne iubeşte, mila lui Dumnezeu nu suprimă libertatea omului, ci o cheamă la un răspuns duhovnicesc viu şi responsabil în faţa adevărului dumnezeiesc. Dumnezeu este fără măsură în iubire şi în iertare, însă această milă nu lucrează automat în viaţa noastră. Ea cere un răspuns, o mişcare a inimii, o schimbare concretă. Omul poate primi iertarea ca început al unei vieţi noi sau, dimpotrivă, poate rămâne nepăsător, sprijinindu-se greşit pe gândul că Dumnezeu oricum îl va trece cu vederea.
„Dumnezeu nu are limită a iertării Sale. Dumnezeu nu are un număr de credite pe care, dacă le epuizează acordând clemenţă, iertare, celor care păcătuiesc, să spună: Gata, s-a terminat, suntem pe sold zero şi nu mai are Dumnezeu. Nu are locuri limitate în Împărăţia Lui şi, dacă s-a umplut, asta este, în partea cealaltă, în stânga. Nu. Însă realitatea este că vine un moment, acesta despre care ne-a vorbit Evanghelistul Matei. Vine un moment în care va trebui să stăm în faţa lui Dumnezeu, în faţa întregii lumi, în prezenţa îngerilor, când viaţa noastră va fi evaluată, pentru că cele pe care le facem noi nu se pierd, nici cele bune, nici cele care nu sunt bune, adică cele rele.”
Nu în ultimul rând, Prea-sfinţia Sa a arătat că drumul spre Dumnezeu trece prin aproapele, deoarece Hristos Se identifică cu cel mai mic dintre fraţi, iar criteriul judecăţii este iubirea lucrătoare. Nu suntem chemaţi doar la gesturi exterioare de milostenie, ci la împreună-pătimire şi la o inimă care se lasă atinsă de suferinţa celuilalt. Indiferenţa, chiar atunci când este acoperită de practici religioase, rămâne o rană adâncă, iar adevărata pregătire pentru Post începe atunci când aproapele devine grija şi răspunderea noastră.
„Hristos Domnul Se identifică cu aproapele meu, cu semenul meu. Nu pot ajunge la Dumnezeu decât prin aproapele. (…) Nu-i suficient doar să mă opresc asupra mea şi să spun: mă pocăiesc, mă văd pe mine, păcatele mele (…), asta ar putea să vină la pachet cu un sentiment de indiferenţă: asta e treaba lui, eu să-mi văd de pocăinţa mea, de viaţa mea. (…) Poate să ne pască un pericol mare, acela al indiferenţei, inclusiv atunci când mi se pare că sunt pe calea cea bună. (…) Calea mântuirii nu este o cale doar de la om la Dumnezeu, fără nimic pe drum, ci trece totdeauna prin aproapele meu. (…) Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: «Nu judec păcatul, ci neomenia. Pentru neomenie sunteţi osândiţi… laud omenia, care dă cinste tuturor bunătăţilor.»”
La finalul slujbei, părintele Dimitrie Horga, consilier administrativ-bisericesc, înainte de a da citire deciziei de numire şi de a-i înmâna noului paroh Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, a subliniat că preotul este chemat să fie călăuză pentru credincioşi şi pentru propria familie, însă, la rândul său, rămâne sub ascultare faţă de duhovnic, de ierarhul care i-a dăruit harul preoţiei şi, mai presus de toate, faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Încredinţarea Evangheliei la instalarea în slujire arată temelia după care noul păstor trebuie să-şi rânduiască întreaga viaţă şi lucrare.
Noul paroh al Catedralei din Gura Humorului, care îndeplineşte şi slujirea de consilier eparhial în cadrul Sectorului Colportaj Bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a împărtăşit celor de faţă recunoştinţa pentru purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi pentru ocrotirea Maicii Domnului, precum şi pentru anii de formare duhovnicească, exprimând totodată hotărârea de a sluji mai departe, cu smerenie şi dăruire, obştea încredinţată.
Pr. Adrian Popa a adus gând de mulţumire Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru încredere şi chemare, Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul pentru prezenţă şi pentru hirotonia întru diacon primită din mâna sa, părinţilor împreună-slujitori, precum şi celor care, de-a lungul vieţii, au contribuit la formarea sa teologică şi duhovnicească, părintelui Mircea Nuţu, familiei, autorităţilor prezente, maicilor stareţe şi celor care i-au fost aproape prin rugăciune.
În semn de aleasă preţuire pentru vizita arhierească, noul paroh i-a oferit ierarhului, în numele comunităţii parohiale, un omofor şi un epitrahil.
La rândul său, Pr. Mircea Nuţu, cel care a fost vreme de aproape 36 de ani, din cei 47 de preoţie, preot paroh la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, respectiv Catedrala „Naşterea Maicii Domnului”, a rostit un cuvânt plin de emoţie şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru toate câte s-au împlinit în această sfântă lucrare. Mulţumind credincioşilor pentru dragostea, jertfa şi comuniunea trăite împreună de-a lungul anilor, părintele şi-a arătat încrederea că noul păstor va continua zidirea duhovnicească începută aici, sprijinit de familie şi de întreaga parohie.
Totodată, i-a încredinţat pe toţi că rămâne mai departe alături de ei, nu doar cu inima şi cu rugăciunea, ci şi prin prezenţă: „Să nu credeţi că eu plec de aici! (…) Stăm, ne rugăm şi slujim lui Dumnezeu, ne ajutăm şi rămânem uniţi în jurul Sfântului Altar, dovedind că suntem o preoţie împărătească, un neam sfânt şi un popor ales al lui Dumnezeu.”
Locul în care avea să se înalţe Catedrala Ortodoxă din oraşul Gura Humorului a fost sfinţit de Înaltprea-sfinţitul Părinte Pimen în anul 1991, la data de 5 decembrie. Piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Români” a fost aşezată în luna octombrie a anului 1994 de vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor de la acea vreme. La 21 august 2011, biserica a fost sfinţită de un numeros sobor de ierarhi ai bisericii noastre, condus de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pr. ŞTEFAN MIHALCEA
Comentarii