> Evocări la Cenaclul „Țara de Sus”
Ședința din 12 februarie a Cenaclului literar „Țara de Sus” din Câmpulung Moldovenesc s-a desfășurat la Sala „Bucovina” a Bibliotecii Municipale „George Bodea”, fiind prezidată de dr. ing. Neculai Marcel Flocea, președintele cenaclului. Încă din cuvântul de deschidere, acesta a anunțat că întâlnirea va avea ca temă principală evocarea operei și personalității lui I. L. Caragiale, luna februarie marcând nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al literaturii române.
Conform tradiției organizatorice a cenaclului, președintele a oferit mai întâi cuvântul prof. Nicoleta Bogoș, managerul Bibliotecii Municipale și președinte de onoare al cenaclului. Revenită recent dintr-o deplasare în Spania, realizată în cadrul unui proiect european finanțat prin programul „Erasmus”, aceasta și-a exprimat, încă de la începutul intervenției, mândria de a fi reprezentat viața culturală câmpulungeană, subliniind faptul că Biblioteca Municipală „George Bodea” a fost singura instituție de acest fel din țară acceptată într-un astfel de program. Totodată, a arătat că accesarea proiectului a reprezentat și o modalitate de a suplini, prin inițiativă și implicare, ceea ce a numit lipsa de reacție și de respect a guvernanților față de domeniile esențiale ale culturii.
În continuare, managerul bibliotecii și-a exprimat bucuria de a face parte din cenaclu, „chiar dacă nu este scriitoare”, amintind că, în fond, fiecare dintre noi este autorul propriei vieți. Important este, a subliniat domnia sa, ceea ce lăsăm în urmă și felul în care ne trăim prezentul – cum ne educăm înțelepciunea de a înțelege lumea din jur și cum alegem să-i privim pe ceilalți fără ranchiună, și fără umbre.
Cele mai importante repere din viața și opera marelui dramaturg I. L. Caragiale au fost prezentate de prof. Traian Nistiriuc Ivanciu. În debutul expunerii sale, acesta a făcut succinte referiri biografice, subliniind că dramaturgul s-a născut într-un veritabil „secol de aur al literaturii române”, fiind contemporan cu Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici. A fost evocată viața sa austeră și responsabilitățile asumate încă de la vârsta de 18 ani, când, rămas orfan de tată, a trebuit să-și întrețină familia. Au fost amintite începuturile sale profesionale ca sufleur la Teatrul Național din București, apoi activitatea publicistică desfășurată la ziare și reviste precum „Ghimpele”, „Alegătorul liber”, „Claponul”, „Națiunea română” și, mai târziu, la ziarul „Timpul”, unde a colaborat cu Eminescu și Slavici. De asemenea, au fost menționate funcțiile pe care le-a îndeplinit de-a lungul timpului – revizor școlar, publicist, director de ziar și director de teatru.
În continuare, prof. Nistiriuc a evidențiat principalele creații dramatice ale lui Caragiale – „O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută”, considerată capodopera sa, „Năpasta” ș.a. – făcând referiri la contextul în care au fost scrise, la receptarea lor de către public și critica literară, precum și la episodul dureros al acuzației de plagiat. A fost evocată, totodată, apărarea magistrală susținută în instanță de Barbu Ștefănescu Delavrancea, care a demontat acuzațiile de calomnie aduse dramaturgului.
Muzeografa Maria Ulian a adus în atenție opera și personalitatea pictorului diecezan Epaminonda Bucevschi, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 135 de ani, la 13 februarie 2026. Erudita cercetătoare a evocat reperele biografice ale artistului, formarea sa la Cernăuți și la Viena – Academia de Arte Plastice, precum și legăturile de prietenie cu Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu și Teodor Ștefanelli.
Au fost amintite cele peste patruzeci de iconostase realizate pentru bisericile ortodoxe din nordul Bucovinei, pictura exterioară de la Mănăstirea Bogdana, decorarea Reședinței Mitropolitane din Cernăuți, precum și lucrarea executată pentru catedrala sârbă din Zagreb – mărturii ale unui talent artistic recunoscut dincolo de granițele provinciei.
Mai apoi, Maria Ulian a subliniat participarea pictorului la marea sărbătoare de la Mănăstirea Putna din 1871, alături de personalități marcante ale epocii, context în care a realizat și elementele decorative ale evenimentului. A fost evocată, de asemenea, prietenia sa cu sculptorul câmpulungean Ion Pâșlea, precum și portretul în mărime naturală al lui Ștefan cel Mare, păstrat astăzi la Muzeul de Istorie din Roman. În încheiere, a amintit sfârșitul său prematur, la doar 48 de ani, răpus de boală, precum și restaurarea recentă a locului său de veci din Cernăuți, prin grija asociațiilor românești din zonă – un gest de recuperare simbolică a memoriei unui artist care a slujit prin penel credința și identitatea națională.
Nonagenara Artemisia Ignătescu, scriitoare și jurnalistă, președinte de onoare al Cenaclului „Țara de Sus”, a mărturisit că, ori de câte ori este evocată o personalitate cu care țara noastră se mândrește, trăiește emoții pe care simte nevoia să le împărtășească. Despre oamenii mari, a subliniat domnia sa, se spune că nu mor – afirmație pe deplin valabilă și în cazul lui Ion Luca Caragiale. Totodată, a observat cu finețe că nici personajele sale nu dispar, regăsindu-le și astăzi în realitatea cotidiană: „unele ne bucură, de altele râdem cu înțelegere, altele însă ne revoltă”. În opinia sa, Caragiale rămâne o conștiință artistică majoră tocmai pentru că a surprins cu autenticitate viața poporului român, transpunând-o cu luciditate și forță expresivă în scrierile și pe scena teatrului său.
Ec. Mariana Rușcăreanu a susținut un moment de lectură deosebit, demonstrând intonație, expresivitate și un veritabil talent actoricesc. Intrând cu naturalețe în pielea fiecărui personaj, domnia sa a citit ample fragmente din schița „Domnul Goe”, inclusă în volumul „Momente și schițe” al lui I. L. Caragiale. Textul ales a pus în lumină critica fină, dar necruțătoare, pe care dramaturgul o adresează educației superficiale din anumite familii mic-burgheze ale epocii și lipsei de responsabilitate a părinților.
Invitat la ședință, prof. Marian Călinescu, președintele Cenaclului „Nectarie” din Vama, a oferit o intervenție remarcabilă, prezentând o proză poetică de mare sensibilitate. În preambulul lucrării, autorul a recitat două strofe care evocau trecerea timpului și efemeritatea vieții: „Când vorbele tac, inimile vorbesc. Glasul lor e neprefăcut, când iubesc ele nasc viață…”. În continuare, textul său a explorat forța iubirii, a sentimentului autentic și a luminii interioare care poate transforma urâtul și întunericul, reliefând că viața capătă sens doar prin trăirea afectivă profundă și deschiderea inimii către valori esențiale. Intervenția a impresionat prin limbajul său expresiv, ritmul meditativ și capacitatea de a transfigura experiența personală în reflecție colectivă.
Colonel (r) Vasile Vargan, președintele Subfilialei „Ștefăniță Vodă” a Rezerviștilor MAI din Câmpulung Moldovenesc, citându-l pe marele filosof Petre Țuțea – „Eu n-am cerut să fiu român, am avut noroc” –, a vorbit despre patriotism și despre sensul profund al ideii de erou. Nu sunt eroi doar cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, a subliniat domnia sa, ci și profesorii sau polițiștii care, în vremuri dificile, au apărat cultura și valorile umanitare, îndurând constrângerile și nedreptățile fostului regim. Evocând acea perioadă marcată de triumfalism fals și de prezentări trunchiate ale istoriei, a apreciat efortul oamenilor de cultură, felicitându-i pentru statornicia lor în slujba literaturii și a spiritului românesc. În încheiere, parafrazându-l pe Grigore Vieru, a amintit că limba română nu este doar un mijloc de comunicare, ci un adevărat „altar al sufletului”.
În cadrul paginii de istorie pe care am prezentat-o – devenită deja o tradiție a întâlnirilor Cenaclului „Țara de Sus” –, am evocat, și de această dată, evenimente istorice legate de perioada calendaristică în care se desfășoară ședința. Astfel, la colocviul din 12 februarie 2026, am readus în atenție anul 1918 și pacea de la Buftea, ca moment de maximă cumpănă din istoria modernă a României, subliniind faptul că Marea Unire nu s-a născut dintr-o victorie sigură, ci și dintr-o situație-limită, în care statul român părea aproape zdrobit. Au fost rememorate înfrângerile dramatice din 1916, rezistența eroică din 1917, izolarea provocată de ieșirea Rusiei din război și pacea umilitoare din primăvara anului 1918, precum și gestul de demnitate al Regelui Ferdinand I de a nu promulga tratatul. În concluzie, reintrarea României în război, la 10 noiembrie 1918, a fost prezentată drept un act de salvare a demnității naționale și condiția esențială pentru legitimarea internațională a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei.
Ec. Ana Andronicescu a evidențiat la rândul său actualitatea universului caragialian, arătând că tipologiile create de Ion Luca Caragiale pot fi recunoscute cu ușurință și astăzi: „avem mulți Trahanache, Farfuridi, Coane Joițici, Cațavenci”. Pentru a susține această idee, a recitat poezia „Eu cu cine votez”, scrisă în urmă cu 22 de ani, în care surprindea, cu accente satirice, derapajele sociale și economice ale perioadei de tranziție de la economia centralizată la cea de piață, precum și tendințele de înavuțire personală ale unor actori ai schimbărilor profunde din acei ani – transformări care au generat, adesea, pierderi considerabile pentru economia națională.
Prof. Alina Andruhovici Lucău a evocat cu nostalgie timpurile în care preda în învățământul primar în comunele Gălănești și Arbore și, din pasiune pentru arte, se implica în activități teatrale. Duminică de duminică, împreună cu o formație de teatru din învățământ, interpreta pe scenele căminelor culturale din apropiere, în special în comunele din vecinătatea orașelor Rădăuți și Gura Humorului, piesa „Năpasta” de Caragiale, asumându-și rolul Ancăi. Când a aflat că aceeași piesă era jucată de mari actori la Teatrul Național din București, a găsit ocazia să o urmărească, invocând o problemă urgentă de familie, trăind astfel emoția întâlnirii cu o interpretare memorabilă.
Poeta Grațiela Herghelegiu a adus în atmosfera întâlnirii un suflu liric aparte, recitând două creații proprii, dedicate primăverii și eternului feminin – „Babele de primăvară” și „Frumoasă ești, femeie!”. Versurile sale, încărcate de sensibilitate și lumină, au surprins renașterea naturii în armonie cu frumusețea și delicatețea femeii: „Frumoasă ești în prag de primăvară, / Femeie, tu, cu zâmbet îngeresc, / Când ghioceii încep s-apară, / Cu albe flori, ce-n soare strălucesc!”.
Prof. Zinaiulia Cucoș a adus în fața auditoriului o notă de destindere și bună dispoziție, dând citire unor dialoguri pline de vervă, compuse de-a lungul timpului de Traian Nistiriuc Ivanciu. Umorul fin, izvorât din observația atentă a realității cotidiene, a stârnit zâmbete și reacții spontane din partea celor prezenți. În continuare, domnia sa a prezentat o savuroasă colecție de „perle” extrase din compunerile și lucrările de control ale foștilor săi elevi – fragmente care, dincolo de amuzament, au readus în memorie farmecul anilor de școală și inocența gândirii copiilor.
Ec. Dumitru Muntean, autor de monografii și pasionat colecționar de carte veche, a mărturisit cu îndreptățită mândrie că deține în biblioteca personală două ediții princeps ale volumelor semnate de Ion Luca Caragiale: „Momente” (1901) și „Schițe nouă” (1910), adevărate rarități bibliofile. În continuare, venerabilul vorbitor a evocat un alt reper al culturii române, amintind că într-o zi de 25 februarie a debutat și marele poet Mihai Eminescu. Domnia sa a lansat apoi o întrebare retorică privind modificarea numelui poetului din forma „Eminovici” în „Eminescu”, arătând că, potrivit cercetărilor sale, meritul nu i-ar aparține lui Iosif Vulcan, cum se afirmă îndeobște, ci profesorului său de la Cernăuți, Aron Pumnul.
Cuvântul de încheiere al ședinței i-a revenit dr. ing. Neculai Marcel Flocea, președintele cenaclului, care, fidel stilului său deja cunoscut publicului, a oferit un moment artistic aparte. Domnia sa a prezentat poezia „Din satelit”, creație proprie, într-o formulă modernă, pusă pe melodie cu ajutorul inteligenței artificiale, îmbinând astfel lirismul cu mijloacele tehnologice ale prezentului. În continuare, a recitat o altă poezie originală, „De dragoste, a primăvară”, dedicată feminității și renașterii naturii: „Sub pașii săi se-apleacă ghioceii / Ca de zăpezi, ce ne mai dau târcoale / Dar primăvara duce-n dar femeii / Splendoarea «de la creștet până-n poale»!”.
Ședința Cenaclului „Țara de Sus” din 12 februarie 2026 a oferit o adevărată călătorie printre filele memoriei și ale creației artistice, unde opera lui Caragiale, poeziile contemporane și măiestria iconografică a lui Epaminonda Bucevschi s-au întâlnit cu reflecțiile asupra istoriei și identității noastre. Fiecare intervenție a adus un aport unic, țesând un mozaic de umor, sensibilitate, patriotism și responsabilitate culturală, amintindu-ne că arta și cunoașterea nu sunt doar obiecte de studiu, ci adevărate punți între generații, menite să păstreze vie identitatea și spiritul unei comunități.
VASILE AIOANEI
Comentarii