Într-un cadru marcat de rigoare şi solemnitate, pe data de 12 februarie, la sediul Centrului Militar Judeţean Suceava, s-a desfăşurat Adunarea Generală a Filialei Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Reuniunea a avut ca principal punct pe ordinea de zi prezentarea raportului de activitate pentru perioada februarie 2025 – februarie 2026, document susţinut de şeful filialei, general de brigadă (r) dr. Ion Burlui, şi consacrat evaluării unui an de muncă dedicat memoriei eroilor.
Lucrările adunării au debutat cu intonarea Imnului Naţional, urmată de o slujbă de pomenire a eroilor din Primul şi Al Doilea Război Mondial, oficiată de preoţii Vasile Baltag şi Teodor Brădăţan. În continuare, la propunerea generalului de brigadă (r) dr. Ion Burlui, în prezidiul reuniunii au fost invitaţi lt. col. Ovidiu Fodor, comandantul garnizoanei şi şeful statului major al Centrului Militar Judeţean Suceava, col. (rtg.) Neculai Niga – preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Suceava, general-maior (r) dr. Vasile Moţoc – preşedintele Filialei „Ştefăniţă Vodă” a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din MAI, precum şi domnul Gheorghe Fron, primarul comunei Cornu Luncii.
În expunerea sa, şeful filialei a evidenţiat că întreaga activitate desfăşurată în perioada analizată s-a înscris în coordonatele misiunii asumate: cinstirea memoriei eroilor neamului, îngrijirea operelor comemorative de război şi cultivarea conştiinţei istorice în rândul tinerei generaţii.
Acţiunile derulate în perioada analizată au fost organizate coerent, urmărind atât calendarul comemorativ naţional, cât şi iniţiativele proprii ale filialei şi ale subfilialelor active din judeţ – Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei, Solca şi Salcea. Prezenţa constantă la marile momente aniversare şi comemorative – Ziua Eroilor, Ziua Armatei României, Ziua Naţională, aniversările Unirii Basarabiei şi Unirii Bucovinei cu România, precum şi comemorarea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989 – a confirmat implicarea activă a filialei în viaţa publică a judeţului.
Un moment cu semnificaţie aparte l-a constituit participarea la simpozionul organizat la Bucureşti, dedicat împlinirii a 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Prin această prezenţă, Filiala Suceava şi-a reafirmat legătura cu structurile centrale ale asociaţiei şi contribuţia la reflecţia istorică asupra unor evenimente definitorii pentru destinul României.
De asemenea, membrii filialei au participat la ceremonialurile desfăşurate pe Dealul Coşna şi la Cimitirul Internaţional al Eroilor din Târgu Ocna, unde a fost evocată figura scriitorului şi eroului bucovinean Ion Grămadă, simbol al jertfei generaţiei Primului Război Mondial.
În plan local, au fost organizate şi sprijinite ceremonii dedicate eroilor căzuţi în timpul inundaţiilor din 1970, precum şi militarilor români căzuţi în teatrele de operaţii, între care slt. (p.m.) Ioan Grosaru. Aceste momente nu au avut doar un caracter comemorativ, ci şi unul formativ, contribuind la consolidarea respectului faţă de sacrificiul suprem.
Filiala s-a implicat, totodată, în desfăşurarea „Ştafetei Veteranilor INVICTUS 2025”, eveniment cu rezonanţă naţională, care a facilitat întâlnirea între generaţii şi reafirmarea solidarităţii faţă de militarii români.
O componentă esenţială a activităţii a fost cea educativă. Cercurile „Cultul Eroilor”, constituite în colegii militare, licee şi şcoli gimnaziale din municipiul şi judeţul Suceava, au funcţionat ca veritabile cadre de formare civică. Elevii au participat la lecţii de istorie desfăşurate în teren, la activităţi comemorative, la concursuri tematice şi la ceremoniale oficiale, transformând memoria istorică într-o experienţă directă şi conştient asumată. În perspectiva consolidării acestei direcţii, filiala a iniţiat demersuri către Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru înfiinţarea de noi cercuri în unităţile de învăţământ din judeţ.
Publicaţia proprie a filialei, revista „Plăieşii”, a continuat să reprezinte un reper al activităţii culturale şi identitare. Numărul 20, editat cu sprijinul autorităţilor locale, a fost distribuit gratuit în şcoli şi prezentat în mass-media suceveană. Prin conţinutul său, revista reflectă activităţile desfăşurate, valorifică documente şi evocă personalităţi, contribuind la consolidarea unei autentice culturi a memoriei în spaţiul bucovinean.
Întreţinerea monumentelor şi a cimitirelor eroilor a rămas o prioritate constantă. Acţiunile de igienizare, reabilitare şi pregătire pentru ceremonialuri, realizate cu sprijinul membrilor asociaţiei, al elevilor şi al partenerilor instituţionali, au asigurat păstrarea demnităţii acestor locuri de reculegere din Suceava, Iţcani, Câmpulung Moldovenesc şi din alte localităţi ale judeţului.
În semn de apreciere pentru implicarea în promovarea valorilor naţionale, Filiala Suceava a acordat Medalia de Onoare unor personalităţi civile şi militare, reprezentanţi ai administraţiei publice, ai mediului educaţional şi cultural, consolidând astfel legăturile de solidaritate comunitară.
În ansamblu, raportul prezentat în cadrul Adunării Generale confirmă faptul că Filiala Judeţeană Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” a desfăşurat o activitate susţinută, echilibrată şi coerentă. Dincolo de date şi enumerări, anul analizat relevă o comunitate activă, conştientă de responsabilitatea sa şi dedicată păstrării memoriei eroilor. Prin fiecare ceremonial, prin fiecare pagină tipărită şi prin fiecare lecţie de istorie rostită în faţa elevilor, filiala a contribuit la transmiterea unei moşteniri care nu aparţine doar trecutului, ci şi viitorului.
Generalul de brigadă (r) dr. Ion Burlui a anunţat mai apoi extinderea asociaţiei prin invitarea şi aderarea a doi membri noi, care s-au remarcat prin contribuţiile lor la activităţile de cinstire a memoriei eroilor: domnul Gheorghe Dorel Acatrinei şi semnatarul acestor rânduri. Amândoi au primit, pe lângă salutul călduros de bun venit, Medalia de Onoare a Filialei Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, în semn de apreciere pentru devotamentul şi implicarea lor.
Dintre cei prezenţi a luat apoi cuvântul decanul de vârstă, maistrul militar principal (rtg.) Dumitru Davidel. Într-o intervenţie încărcată de memorie şi experienţă, domnia sa a prezentat un scurt istoric al filialei, evocând cei 34 de ani de existenţă şi de activitate neîntreruptă în slujba cinstirii eroilor. Au fost amintiţi, cu respect şi recunoştinţă, toţi cei care au condus asociaţia de-a lungul timpului – între aceştia numărându-se şi vorbitorul – precum şi distincţiile importante primite în decursul anilor. Dincolo de enumerări, intervenţia sa a subliniat meritele fiecăruia şi continuitatea unei îndatoriri care a traversat generaţii.
La rândul său, general-maior (r) dr. Vasile Moţoc a evidenţiat faptul că respectul şi cinstirea eroilor reprezintă o datorie primordială şi pentru Filiala „Ştefăniţă Vodă” a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din MAI, pe care o conduce. Într-o alocuţiune fermă, domnia sa a arătat că apărarea adevărului istoric nu este doar un exerciţiu comemorativ, ci o responsabilitate permanentă, mai ales în contextul în care apar tentative de denaturare a istoriei naţionale. Evocând situaţia românilor din Nordul Bucovinei, generalul a subliniat necesitatea unei atitudini vigilente şi demne, care să militeze pentru respectarea adevărului şi pentru revenirea la normalitate a lucrurilor.
În acelaşi context, a evidenţiat rolul determinant al autorităţilor locale şi al liderilor comunitari în păstrarea valorilor naţionale, apreciind că exemple precum cel al primarului Gheorghe Fron şi al maistrului militar (rtg.) Dumitru Davidel reprezintă repere de responsabilitate şi implicare civică. Generalul Moţoc a accentuat şi contribuţia esenţială a slujitorilor Bisericii în apărarea şi transmiterea acestor valori, arătând că, într-o lume marcată de încercări şi dificultăţi, omul are nevoie de repere morale solide.
Într-o formulare sugestivă, a arătat că datoria celor implicaţi în astfel de activităţi este aceea de a rămâne pregătiţi să apere dreptatea şi adevărul, transformând propria activitate într-o lecţie atât pentru contemporani, cât şi pentru tânăra generaţie.
La finalul intervenţiei sale, general-maior (r) dr. Vasile Moţoc şi-a exprimat bucuria şi onoarea de a se alătura membrilor Filialei Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, gest primit cu apreciere de cei prezenţi.
Colonelul (rtg.) Neculai Niga, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Suceava, a subliniat faptul că organizaţia pe care o conduce a avut întotdeauna o colaborare solidă şi constantă cu Filiala Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”. În cadrul acestei cooperări, veteranii de război şi-au adus contribuţia la refacerea şi întreţinerea unor monumente dedicate eroilor, situate în cimitire şi locuri de veci de pe întreg cuprinsul judeţului.
Un moment aparte al alocuţiunii sale l-a constituit evocarea situaţiei dificile în care se află mulţi dintre veteranii de război, ajunşi la vârste înaintate şi confruntaţi cu greutăţi materiale şi de sănătate. Cu o notă de profundă îngrijorare, a arătat că mulţi dintre aceşti oameni „trăiesc vai de capul lor”, iar asociaţia încearcă, în limita posibilităţilor, să le aline suferinţele şi să le facă zilele mai uşoare. În acelaşi timp, a adresat un apel către autorităţile locale pentru un sprijin mai consistent şi o implicare mai activă în sprijinirea ultimilor veterani ai conflagraţiilor mondiale.
Referindu-se la reflectarea publică a activităţilor desfăşurate, colonelul (rtg.) Neculai Niga a remarcat că mass-media nu acordă întotdeauna atenţia cuvenită eforturilor depuse de organizaţia veteranilor, activităţi care, prin natura lor, presupun discreţie, dar care merită o mai mare vizibilitate.
Colonel (rtg.) Dumitru Lungu – preşedintele Filialei Judeţene Suceava a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din MApN, a exprimat în intervenţia sa o poziţie critică faţă de ridicarea unor monumente pe care le-a calificat neconforme, apreciind că acestea nu respectă sobrietatea arhitecturală şi demnitatea necesare unor astfel de însemne comemorative. În opinia domniei sale, memoria eroilor trebuie cinstită prin edificii care să inspire reculegere şi respect, nu prin forme lipsite de rigoare estetică şi simbolică.
Preşedintele Subfilialei „Dragoş Vodă” a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din municipiul Câmpulung Moldovenesc, colonelul (r) Vasile Vargan, a evidenţiat faptul că, spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, astăzi există posibilitatea unei cunoaşteri mai aprofundate şi mai obiective a adevăraţilor eroi ai neamului. În intervenţia sa, a condamnat tratamentul nedrept şi adesea crud la care au fost supuşi, în perioada regimului comunist, numeroşi artizani ai Marii Uniri din 1918 şi luptători care şi-au sacrificat viaţa pentru apărarea ţării în cele două războaie mondiale, mulţi dintre ei ajungând în închisori sau fiind marginalizaţi.
Rezervistul câmpulungean a prezentat apoi activităţile desfăşurate de organizaţia pe care o conduce în vederea cinstirii eroilor din zona sa de responsabilitate, subliniind caracterul constant şi aplicat al acestor demersuri comemorative. Pentru anul în curs, colonelul (r) Vasile Vargan a anunţat intenţia subfilialei de a organiza manifestări dedicate martirului bucovinean Traian Popovici, fost primar al Cernăuţiului, personalitate care a salvat de la deportare peste 20.000 de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – un exemplu de curaj moral şi responsabilitate civică.
Totodată, şi-a exprimat participarea şi deplinul acord cu iniţiativa conducerii filialei privind organizarea, în cursul acestui an, a unei deplasări comemorative în Slovacia, la cimitirele unde sunt înhumaţi soldaţi români căzuţi în luptele pentru înfrângerea Germaniei hitleriste. Un astfel de demers urmăreşte cinstirea memoriei celor jertfiţi pe fronturile din afara graniţelor actuale ale ţării şi reafirmă continuitatea unei culturi a memoriei care depăşeşte limitele geografice, rămânând însă profund ancorată în istoria şi demnitatea naţională.
Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, cunoscut pentru susţinerea constantă şi implicată a activităţilor comemorative desfăşurate de Filiala Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, şi-a început intervenţia prin evocarea anilor de stagiu militar şi a comandanţilor sub îndrumarea cărora s-a format, mărturisind că experienţa armatei i-a rămas un reper de disciplină şi responsabilitate. În continuare, a evidenţiat faptul că localitatea pe care o conduce a dat Armatei Române nu mai puţin de 53 de ofiţeri superiori, precum şi trei generali cu rădăcini în Cornu Luncii, elemente care confirmă vocaţia militară şi spiritul patriotic al comunităţii. Domnia sa a subliniat sprijinul acordat constant, inclusiv în cadrul şedinţelor Consiliului Judeţean Suceava, pentru alocarea fondurilor necesare activităţilor dedicate cinstirii eroilor, apreciind că astfel de demersuri nu reprezintă simple obligaţii administrative, ci acte de responsabilitate faţă de istorie şi identitate.
În încheiere, Gheorghe Fron a făcut un apel la unitate şi solidaritate naţională, susţinând necesitatea unei cooperări strânse cu Ministerul Apărării Naţionale în vederea identificării, întreţinerii şi cinstirii monumentelor şi cimitirelor aflate în afara graniţelor ţării, unde odihnesc soldaţi români căzuţi pe câmpurile de luptă.
Luând cuvântul, am subliniat necesitatea de a-i cinsti cu aceeaşi unitate de măsură pe toţi eroii neamului, indiferent de frontul pe care au luptat. Am arătat că jertfa celor care au purtat armele pe frontul de Răsărit pentru integritatea ţării trebuie privită cu aceeaşi recunoştinţă ca şi sacrificiul celor care au luptat pe frontul apusean în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În acest context, am evocat dramatismul marii bătălii de la Stalingrad şi consecinţele sale dezastruoase pentru armata română, precum şi schimbarea echilibrului de putere care a urmat în Europa de Est. Am subliniat, totodată, că memoria istorică nu poate fi selectivă: suntem datori să ne asumăm cu aceeaşi demnitate atât victoriile, cât şi înfrângerile, amintind în acest sens dureroasa lecţie a bătăliei de la Turtucaia din Primul Război Mondial. Mesajul pe care am vrut să-l transmit a fost acela că maturitatea unei naţiuni se măsoară şi prin capacitatea de a-şi privi istoria în întregul ei, cu luciditate, echilibru şi respect pentru jertfa tuturor fiilor săi.
Părintele prof. Cătălin Huţu, noul redactor-şef al revistei „Plăieşii”, a vorbit despre cei trei piloni fundamentali ai societăţii româneşti: armata, şcoala şi biserica, evidenţiind legătura strânsă şi cooperarea între aceste instituţii. În colaborare cu armata, biserica simte o responsabilizare mai profundă, iar tricolorul, simbol al unităţii naţionale, le insuflă preoţilor putere şi apropiere de comunitate. Totodată, părintele Huţu a subliniat importanţa implicării bisericii în promovarea unei cunoaşteri mai bune a istoriei neamului în şcoli, amintind că „şcoala de astăzi nu le mai explică copiilor ce înseamnă să fii român; ne naştem români şi creştini în acelaşi timp”.
Referindu-se la experienţa personală, părintele Huţu a prezentat „Şcoala duminicală” organizată pe lângă biserica unde este paroh, la care participă aproximativ 100 de copii pentru lecţii de istorie. În cadrul acestei iniţiative, membrii Filialei Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” sunt invitaţi să le vorbească celor mici despre eroii neamului, oferindu-le astfel o înţelegere vie şi concretă a ceea ce înseamnă curajul şi jertfa pentru patrie.
Acentuând rolul esenţial al şcolii în formarea conştiinţei naţionale a tinerei generaţii, preotul Vasile Baltag, membru al filialei, a completat că „omul de la catedră” are o responsabilitate uriaşă: ceea ce şi cum îi învaţă pe copii poate influenţa profund viitorul lor. Într-o lume în care tinerii sunt supuşi unui adevărat bombardament informaţional, datoria dascălilor este să îi ajute să discearnă adevărul de minciună şi să le insuflăm respectul pentru valorile naţionale.
Festivitatea s-a încheiat tot cu solemnitate, prin intonarea imnului eroilor, subliniind astfel unitatea şi respectul pentru memoria celor care s-au jertfit pentru neamul românesc.
Activitatea Filialei Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” ne arată, astfel, că memoria eroilor este un angajament permanent: fiecare ceremonie, fiecare proiect educativ şi fiecare demers comemorativ contribuie la consolidarea respectului pentru istorie, la formarea conştiinţei civice şi la transmiterea valorilor naţionale către generaţiile viitoare.
Colonel (r) VASILE AIOANEI































Comentarii